Post navigation

din amintiri

Amsterdam: o cameră mică, pinguini and no photos, please!

I-am dat întâlnire într-o zi de septembrie, seara, la 7, şi l-am părăsit a doua zi, spre prânz. M-a primit zâmbind, l-am părăsit înnourat. Agreasem termenii vizitei mele dinainte, o acoladă de 17 ore de la călătoria mea mai vastă, în Paris. S-a comportat aşa cum e: imprevizibil, viu, liber. Da, îşi merită numele: Amsterdam!


Piaţa Dom
Piaţa Dom

„Heroine? Cannabis? Marijuana?“ Mă nimeriseră! Cu ochii fixaţi pe cerul din Piaţa Dam, abia ajunsesem în Amsterdam!, am auzit aceste vorbe şoptite. Cerul, un gri metalizat la ora aceea, cu urme de avion pe el, lângă mine, doi tipi cu dreduri şi intenţii „înalte“. Nu, nu mă interesa, dar recunosc că întrebarea m-a luat pe nepregătite. Propunerile erau la liber în Piaţa Dam, m-am prins repede, poliţiştii, şi ei – i-au luat amabil pe tipii respectivi şi i-au dus într-un loc mai „bun“, cu mai puţină „verdeaţă“. Pentru ei părea o obişnuinţă, nu au opus rezistenţă, pentru mine era ceva nou.

Înainte de a ajunge în Piaţa Dom, reuşisem să găsesc o cazare – surprinzător, deoarece nu aveam rezervare, nimic! – la Continental. Hotelul se află aproape de gară, camerele sunt foarte mici, ca de altfel majoritatea din oraş, iar ultima disponibilă a fost a mea. La câteva secunde, au intrat două italience simpatice, cu trei copii după ele, „Non è possibile, non è possibile!“, au strigat, după ce au aflat că nu mai e nimic liber. Limbile pământului, toate, aveam să le aud şi mai târziu, într-un spaţiu cu camere şi mai mici, dar cu lumini roşii la ferestre, electrizantul Red District

Cartierul Roşu
Cartierul Roşu

Cartierul Roşu devine roşu numai când se întunecă perfect afară. Îmi amintesc şi-acum detaliul! Dacă soseşti în zonă cu puţin timp înainte de a fi întuneric total, nu ai ce vedea, în sensul subînţeles al acestui obiectiv. Lumina zilei este interzisă, libertatea de mişcare, nu :). Odată ce draperiile s-au aprins, iar de după ele, au apărut fete şi femei dansând, făcând semne cu degetul sau pur şi simplu stând pe un scaun, am ştiut că sunt în Red District. Am fost tentată să fac o poză, nu am apucat. Un american cu borsetă la brâu, blugi şi tricou alb mi-a atras atenţia: „No photos, please!“. Am dat Cartierul roşu pe o bere neagră, la o terasă din apropiere, mirosul de cannabis se estompase, luminile reflectate în apele din canalele Amsterdamului deveniseră mai puternice. Tot aşa, după ce întunericul s-a făcut complet negru. 

Canalele Amsterdamului
Muzeul Van Gogh
Muzeul Van Gogh

A doua zi dimineaţă, în puţinul timp rămas, am alergat între Muzeul Van Gogh şi Artis. Deşi Muzeul se deschidea la ora 9, coada era formată încă de la 8. După ce am trecut prin toate galeriile, m-am oprit şi la magazinul cu suveniruri. N-am reproşat nimic printurilor şi reproducerilor după picturile lui Van Gogh, albumelor ori monografiilor, dar mi s-a părut prea mult să-i văd nopţile înstelate sau migdalii înfloriţi pe căni, insigne, brelocuri şi sacoşe. Ştiu, nu e singurul artist. Şi nu e ceva nou. Cu toate astea, încă nu m-am învăţat cu ideea. 

Artis Royal Zoo
Artis Royal Zoo

La Artis, am luat masa cu pinguinii – există un program, la intrarea în Grădina Zoologică, unde se pot urmări orele la care sunt hrănite animalele. Hulpavi sau timizi, versaţi sau corecţi, în faţa găleţii cu peşte, fiecare arăta pinguinul din el. Bine că nu vorbeau! Mi-au rămas în amintire haioşi, doi dintre ei se retrăseseră după masă într-un mic spectacol amoros. Eram în liberul, viul şi imprevizibilul Amsterdam! Chiar şi într-un spaţiu închis, cum e Artis, se simte asta, văzusem deja în Red District şi în Piaţa Dom. Aveam cu ce să plec, amintiri destule. Şi încă multe alte pretexte pentru care o să mă întorc, la un moment dat.  

It's only fair to share...Share on Facebook0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *