Post navigation

din carti

Efectul „Pelerinului vrăjit“

Cartea „Pelerinul vrăjit“ face ceea ce îi stă bine unui pelerin vrăjit: te… vrăjeşte!

Nikolai Leskov scrie aşa cum vorbeşte un duhovnic cu har: blând şi cu magnetism. Magnetismul, de altfel, este un cuvânt cheie în cartea lui. Exceptând faptul că, în prima jumătate a secolului al XIX-lea (acţiunea are loc în 1873), termenul era folosit pentru a desemna hipnotismul, îmbrăcat într-o aură fermecată este însuşi eroul cărţii, Ivan Severianîci după numele lumesc, sau domnul Fliaghin.

Citind „Pelerinul vrăjit“, vom afla că Ivan Severianîci atrage spre el întâmplări de tot felul, când nefericite, când ilare, când tandre, când grozave, atât de multe şi de neobişnuite, încât te întrebi de ce merg toate spre el, şi nu spre alţii, care le sunt rostul şi sensul. Însă nici una nu are puterea, forţa şi hipnoza pe care întâlnirea cu un personaj dubios, magnetizorul – şarlatan sau paiaţă?, o are asupra lui.

Astfel, ascultătorilor de pe vapor, celor cărora le povesteşte viaţa sa, le prezintă întâlnirea respectivă, amintind mai întâi efectul ei şi descriindu-l abia apoi pe magnetizor, omul cu glasul ca „apa vie“, alunecos ca mercurul, cauza reală a ceea ce va urma. El îl va face să vadă că nu, dragostea nu e un fleac, cum îi plăcea pelerinului să creadă:

– Am căzut rău în mrejele unor spirite şi patimi şi a încă ceva care n-are seamăn.
– Dar ce lucru fără seamăn a pus stăpânire pe dumneata?
– Magnetismul.
– Cum? Magnetismul?
– Da, influenţa magnetică a unei persoane.
– Dar cum i-ai simţit influenţa asupra dumitale?
– O voinţă străină funcţiona în mine, şi eu împlineam o soartă străină.

Dar pentru că o carte trebuie citită, şi nu povestită, vă doresc lectură vrăjită!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *