Ma uit la el fermecat, asa cum ma uit la foc sau la o fantana arteziana.
(Alex Stefanescu, despre Emil Brumaru)

Aseara, la Humanitas Cismigiu, Emil Brumaru a venit tocmai din Iasi, pentru a le povesti bucurestenilor „cu aplomb“ despre un tinut cu totul aparte, „Rezervatia de ingeri“. Volumul este o antologie de 128 de poeme, multe dintre ele inedite. Au vorbit, pe rand, Ioana Parvulescu si Lidia Bodea (doua „ingerite“, numite astfel de Alex Stefanescu), Alex Stefanescu, critic literar, prieten si „observator“ fidel al poetului inca de la debut, si, evident, Emil Brumaru.

„Majoritatea ingerilor lui Brumaru sunt femei“, a spus Ioana Parvulescu. Daca este asa, ei au ceafa, par carliontat, solduri, craci, calcaie, subsuoare si portocale-ntre picioare. Te pot pocni in cap cu-n sucitor pe care-l tin sub aripa si sunt vegheati de un Dumnezeu care soarbe din ceasca lui cafeaua fiarta. Traiesc intr-un regim sarbatoresc, pentru ca fiecare dintre ei are ziua lui. Si pacatul lui. Si tocmai pacatul este cel care-i uneste, de luni, pana duminica. Astfel, grupul de sapte poezii, din ultima parte a volumului, este unul dintre locurile privilegiate din Rezervatie.

Dar Emil Brumaru nu a povestit numai despre ingeri, ci si despre „demoni“: istorii secrete ale unor titluri celebre (cum s-au nascut, de exemplu, „Cersetorul de cafea“, „Fluturii din pandispan“, „Dulapul indragostit“), cat de labirintic sau nu a fost pavilionul Crizis, care sunt noile lui placeri. Si ce destin incredibil a avut o carte trimisa special din Iasi lui Andrei Plesu. Despre toate acestea si multe alte secrete, in inregistrarea de mai jos.

[soundcloud url=”https://api.soundcloud.com/tracks/79352055″ params=”color=e64833″ width=”100%” height=”166″ iframe=”true” /]

Emil Brumaru, Libraria Humanitas Cismigiu, 14 februarie 2013. Fragment din lansarea volumului de poezii “Rezervatia de ingeri”.

Cantec naiv (La inceput a fost cuvantul)

La inceput a fost cuvantul,
Pe urma ai venit chiar tu,
Mult mai usoara decat vantul
In ziua care incepu.
Si-ai luat si florile cu tine,
Le-ai desfacut, le-ai dat la fluturi,
Ca-n zborul lor fara rusine
Parul pe piept bland sa mi-l scuturi,
Si sa-mi aduci, de dimineata,
Umerii-ngusti cu intresanii,
Plini de-o mireasma si-o dulceata,
Prinsi in causul moale-al mainii,
Ce-o stiu doar eu, pana la moarte.
Iar Dumnezeu s-a-ntors pe-o parte
Spre-a nu zari ce scrie-n carte…

Ne tineam de mana mergeam…

Ne tineam de mana mergeam
Prin locuri atat de ciudate
Tu spuneai ca e-n rai eu spuneam
Ca raiul e mult mai departe

Acum e doar campul si-n zori
Verzui si subtiri ierburi nalte
Razand le certai uneori
Si bland pan’ la sani sa nu-ti salte

Ci numai lin palma-mi primea
Sa-i mangaie fara sfiala
Mergeam si mergeam tu erai
Alaturi de mine si goala

Caci orice vesmant e-un pacat
Greoi cand iubesti si-o rusine
Si ingeri cu nimbul lor lat
Tacuti te-nveleau in lumine

Sa fim mai aproape de cer
Treceam prin paduri cu izvoare
Prin vechi vagauni cu mister
Din tufe rupeai cate-o floare

Sau cate-o ciuperca-n venin
Umflata si-avand palarie
De fetru si-apoi cu suspin
Vroiai sa mi-o darui chiar mie

Caci dulcea otrava-mi placea
S-o iau fiind alaturi de tine
Si-atunci oh atunci de abia
Simteai ca iti este rusine

Si-n graba un crin iti trageai
Pe trup sau un fluture mare
Pitindu-ti cu chiu si cu vai
Prelungile albe picioare

In roua sfarmata in preajma
Paingilor panzele moi
Furai sa te-acoperi cu cazna
Si iarasi plecam amandoi

De maini ne tineam si mergeam
Prin locuri atat de ciudate
Tu spuneai ca-i in rai eu spuneam
Ca raiul e mult mai departe…