Post navigation

din carti

Exerciţiu de imaginaţie

Înlocuiţi, doar, „ceas“ cu „telefon“. Şi vedeţi ce iese! Povestirea îi aparţine lui Julio Cortázar şi a fost scrisă în 1962. 

Gândeşte-te bine: când ţi se dăruieşte un ceas, ţi se dăruieşte de fapt un mic infern cu flori, un lanţ de trandafiri, o temniţă de aer. Nu ţi se dă numai ceasul, la mulţi ani şi să-l porţi sănătos, e o marcă bună, elveţiană, cu montură de rubine; nu ţi se dă numai această minusculă ciocănitoare, pe care ţi-o legi la încheietura mâinii şi o porţi mereu cu tine. Ţi se dăruieşte – iar ei n-au habar, asta-i groaznic, că ei n-au habar – ţi se dăruieşte un nou fragment fragil şi precar din tine însuţi, ceva care-i al tău, dar nu corpul tău, pe care trebuie să ţi-l legi de corp cu o curea, ca un braţ mic şi disperat atârnându-ţi de încheietura mâinii. Ţi se dăruieşte datoria de a-l întoarce în fiecare zi, obligaţia de a-l întoarce ca să fie mai departe ceas; ţi se dăruieşte obsesia de a fi atent la ora exactă în vitrinele magazinelor de bijuterii, la radio, la serviciul telefonic. Ţi se dăruieşte frica să nu ţi se fure, să nu-ţi cadă pe jos şi să se spargă. Ţi se dăruieşte marca lui, şi asigurarea că e o marcă mai bună decât celelalte, ţi se dăruieşte tendinţa de a-ţi compara ceasul cu celelalte ceasuri. Nu ţi se dăruieşte un ceas, tu eşti cel dăruit, pe tine te oferă pentru ziua de naştere a ceasului. (Julio Cortázar, „Instrucţiuni preliminare privind întorsul ceasului“, Ed. Art, 2015, p.40)

It's only fair to share...Share on Facebook0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *