Post navigation

din lume

Inapoi la argument, cu Mircea Dumitru (editia III)

Un Dumnezeu este fiecare fiinta care are fiecare proprietate pozitiva. (Kurt Goedel)

Joi, 25 aprilie. De aceasta data, la libraria Humanitas din apropiere de Cismigiu, Horia-Roman Patapievici si invitatul sau, rectorul Universitatii Bucuresti, au adus in atentia publicului numai ochi si urechi argumentul suprem: existenta lui Dumnezeu a fost demonstrata logic. Autorul demonstratiei este genialul Kurt Goedel, logician, matematician si filozof de origine austriaca, bun prieten cu un alt mare geniu al secolului trecut, Albert Einstein. Dupa un intro „de incalzire“ presarat cu date biografice si cu experiente amuzante traite de Goedel, atat de generos incat l-a facut pe insusi Andrei Plesu sa exclame: „Haide, domnule, nu ne mai fierbe atata!“, a urmat partea demonstrativa propriu-zisa (mai putin consistenta, trebuie spus). Dincolo de existenta demonstrata a divinitatii (insasi definirea conceptului de  Dumnezeu plecand de la prezumptia existentei Sale), a fost adusa in discutie si demonstratia privind posibilitatea de a calatori in timp, o teorie facuta cadou de Goedel prietenului Albert. Cum a reactionat Einstein la primirea darului de la Goedel, dar si alte amanunte savuroase despre prietenia care i-a legat pe cei doi, ascultati pe inregistrarea ce urmeaza.


Schita rezumativa a demonstratiei lui Goedel (Fig. 1)Schita rezumativa a demonstratiei lui Goedel (Fig. 2)

Inapoi la argument, cu Andrei Plesu (editia I) // Inapoi la argument, cu Gabriel Liiceanu (editia II)

Text si foto: Ana-Maria Nita

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *