Post navigation

din filme

„Întors pe dos“: emoţii, emoţii…

Al 15-lea lungmetraj de animaţie realizat de Studiourile Pixar ne propune o călătorie fantezistă prin mintea unui copil. Ghizi sunt personaje abstracte, cinci emoţii: Bucuria, Tristeţea, Furia, Frica şi Dezgustul. Iar scopul călătoriei, rezolvarea unui colaps afectiv prin care trece micuţa Riley.

De fapt, călătoria în compania celor cinci emoţii nu este doar prin mintea lui Riley, ci şi a părinţilor săi. Privită astfel, animaţia devine şi mai interesantă. Cum e să se „certe“ Furia din capul unui copil cu Furia din capul tatălui? Şi cum e să preia controlul Bucuria atunci când, în mod firesc, e treaba Tristeţii? 

Iniţial, scenariştii au vrut să folosească 27 de emoţii, dar le-au redus la cinci pentru a nu complica lucrurile. Pentru a le ilustra, regizorul Pete Docter a avut ca reper obiecte reale: o stea (Bucuria), o lacrimă (Tristeţea), o cărămidă (Furia), un nerv (Frica) şi un broccoli (Dezgustul). Iar pentru a le dezvolta personalitatea, s-a inspirat din „Albă ca zăpada şi cei şapte pitici“. După care s-a aventurat pe tărâmul memoriei, al subconştientului, imaginaţiei şi viselor, şi a realizat un film amuzant pentru copii mici şi mari.

În concluzie, veţi râde şi vă veţi întrista (un pic, nu prea mult, Tristeţea este, din punctul meu de vedere, cel mai haios personaj), veţi empatiza cu personajele şi situaţiile prin care trec şi vă veţi analiza, la rândul vostru, stările şi dispoziţiile – ce anume vă întoarce pe dos şi de ce e mai bine să lăsăm mai mult loc bucuriei decât fricii, furiei sau dezgustului.   


Mai jos, sunt cele cinci emoţii, prezentate de Studiourile Pixar şi Disney, şi actorii care le dau voce.

Bucuria
(Vezi aici ce spune Amy Poehler despre personajul său)


Tristeţea
(Vezi aici ce spune Phyllis Smith despre personajul său)


Furia
(Vezi aici ce spune Lewis Black despre personajul său)


Frica
(Vezi aici ce spune Bill Hader despre personajul său)


Dezgustul
(Vezi aici ce spune Mindy Kaling despre personajul său)

Filmul este distribuit de Forum Film România şi are premiera în cinematografele de la noi vineri, 19 iunie.
It's only fair to share...Share on Facebook0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *