Post navigation

din filme, din lume

Jurnal animat: primele 3 zile la Anim’est

Cu Muntele magic, am urcat Mont Blancul, cu Battledream am fost proiectată direct în anul 2100, iar cu Avril am locuit în capul unei statui și am vorbit cu o pisică. În 3 zile, am călătorit la Anim’est cam 300 de ani. Și sunt de-abia la început! :D


Vineri, 2 octombrie. Vineri a fost ziua în care s-a deschis oficial Anim’est’ul. Bineînțeles că nu era să ratez Muntele magic, este al doilea lungmetraj de animație de după ’89, regizat de Anca Damian. Dar nu de asta am vrut să-l văd, ci pentru că am văzut și Crulic – Drumul spre dincolo (2011), regizat tot de Anca Damian, și mi-a plăcut. Prin urmare, dorința mea de a urmări continuarea trilogiei eroismului, era firească – aflasem, între timp, că animațiile fac parte dintr-un proiect mai amplu, o trilogie a eroismului, cu eroi diferiți și moduri diferite de a înțelege eroismul. 

Ca și în Crulic, Muntele magic începe cu sfârșitul și sfârșește cu începutul – un arc în timp și spațiu, care trece prin Polonia, Franța, Afganistan, și care se întinde pe aproape 50 de ani. Adam Jacek Winker, artist fotograf, alpinist și aprig luptător împotriva comunismului este eroul. Vizual, filmul este mult mai bogat și mai închegat decât Crulic, evoluția este evidentă. Ca poveste, însă, am o preferință pentru primul lungmetraj al Ancăi Damian. Am empatizat mai bine cu personajul și cu drama lui. Crulic nu a avut de ales, Adam Jacek ar fi putut alege. Pe de altă parte, ca tehnică și mod de a reda o poveste, la Muntele magic m-a atras ideea de istorisire împărtășită cuiva – Adam îi povestește fiicei sale, Anna, întâmplările prin care a trecut de-a lungul vieții și, prin ea, nouă, spectatorilor. La un moment dat, glasul Annei se estompează, l-aș fi dorit mai prezent în reacții.  ără dialoguri, fără cuvinte. Continuarea pe dinfilme.ro

It's only fair to share...Share on Facebook0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *