Post navigation

din lume

Ferestre

Hitchcok, Magritte si Ghita Pristanda – ce au in comun? O fereastra. Mica, obisnuita sau suprarealista, acest obiect atat de popular in arta sau in viata de zi cu zi poate deschide orizonturi nebanuite. Cate ferestre, atatea interpretari. Pot fi asemenea oamenilor, rezistente sau fragile. Pot fi ca ochii, cu sau fara vedere. Si mai pot fi patrate, dreptunghiulare sau rotunde. Fiecare detaliu conteaza, pentru ca fiecare detaliu spune, mereu, altceva despre un spatiu si despre cei care locuiesc in acest spatiu.

Lui Hitchcok ii placea sa pandeasca printr-o mini fereastra scobita in peretele cabinei de lucru. Si Ghita Pristanda este un personaj curios, trage cu urechea la ferestrele din dosul casei lui Catavencu si, drept rasplata, primeste in fata un chibrit abia stins. Cat despre Magritte, acesta a transformat fereastra intr-un fetis – de la ferestre in copaci („Vocea sangelui“), pana la ferestre in ferestre („Conditia umana“). Avangardistul Man Ray merge mai departe si erotizeaza fereastra plasand un bust de femeie in dreptul unui geam strapuns de razele soarelui, pe care il misca dand senzatia unui caleidoscop (in filmul „Intoarcerea la ratiune“).

Inchisa, deschisa sau intredeschisa, o fereastra are viata ei secreta. Nimeni nu ar fi stiut, din cei de pe strada Malenkovski, locul in care se petrece in cel mai imperturbabil mod drama din povestirea lui Vladimir Sorokin, Dimineata lunetistului, ca prin ferestruica din mansarda blocului de vizavi se poate ajunge pe acoperis si de-acolo, se pot ucide cu seninatate, unul cate unul, toti locuitorii din zona. In literatura medievala, fereastra este mai „tandra“, mai picturala, devenind rama unui tablou in care domnita isi asteapta cavalerul. Ea este, in egala masura, asociata si cu obiectul dorintei.

Luminate sau nu, reale sau simple butaforii, cu sau fara flori, cu geamurile inghetate sau topite de caldura, cele mai frumoase ferestre sunt cele libere de interpretare. Din Red District pana in Medias, din Bruxelles pana in Roman, din Viena pana in Bucuresti, fiecare ochi de geam are povestea lui. Sau nu.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *