Nu este atat de fin ca al lui Grenouille sau al lui Ratatouille, ba chiar are un cos pe el si se poate deghiza in consilieri de stat. Iar lipsa lui nu dauneaza grav sanatatii. Cu nasul lipit la locul lui, „ar fi mult mai rau pentru dumneavoastra“, ii spune doctorul napastuitului Kovaliov. Asa stau lucrurile in nuvela semnata de N.V. Gogol. O satira delicioasa la adresa unei societati pentru care imaginea in lume este mult mai importanta decat aerul pe care il respiri cu… nasul.

Dupa toate semnele, trebuie sa fie o tarasenie de necrezut: caci painea-i coptura, pe cand nasu-i cu totul altceva. Nu pricep o iota.

La fel de dramatica este si dimineata lui Kovaliov. Dupa brrr-ul de fiecare zi, „nici el nu stie din ce pricina facea asa“, Kovaliov cere lacheului sa i se aduca oglinjoara. Mai are sau nu mai are cosul care-i aparuse cu o seara inainte? Cu mare uimire, descopera ca ii disparusera amandoua, si cosul, si nasul.

Incepu sa se pipaie cu mainile ca sa vada daca nu cumva doarme. Nu, s-ar parea ca nu doarme.

Se imbraca si merge la cofetarie. Nu! Nu pentru a amusina parfumul de ciocolata calda, preferata lui, ci pentru a-si verifica, inca o data, imaginea din oglinda! Cand iese, surpriza e si mai mare: un consilier de stat, dupa uniforma, ii poarta nasul. Il urmareste, se duce dupa el in biserica, ii cere nasul, nu il primeste, merge la politie, nu gaseste pe nimeni, se gandeste sa dea un anunt la serviciul de publicitate, insa slujbasul refuza sa publice anuntul. Si il mai si intarata cu o portie de tabac.

… saptamana trecuta am avut un incident asemanator. A venit un functionar (…), a adus un ravas (…), iar tot anuntul se referea la faptul ca s-a pierdut un pudel negru. Nimic deosebit, nu-i asa? Dar a iesit o batjocura: pudelul era casierul unei institutii…

Ce-i ramane de facut lui Kovaliov? Gogol solutioneaza cazul. Comisarul de politie ii aduce nasul, nasul nu vrea sa se lipeasca, Kovaliov se duce la doctor sa repare treaba, doctorul ii spune ca e mai bine fara nas si scrie apoi o scrisoare Aleksandrei Grigorievna, pe care o acuza de vrajitorii. Iar intr-o alta buna zi, mai exact, pe 7 aprilie, maiorul se trezeste cu nasul la locul lui, ca si cand nimic, niciodata, nu s-ar fi petrecut.

Tot felul de tampenii se intampla pe lume. Uneori nu seamana absolut deloc cu realitatea: subit, acelasi nas, care se plimbase in careta sub infatisarea unui consilier de stat si starnise valva in tot orasul, aparu, de parca nu s-ar fi intamplat nimic, la locul lui, adica intre cei doi obraji ai maiorului Kovaliov.

Cateva idei:

• Nasul reprezinta, simbolic, clarviziune, perspicacitate, discernamant, dar mai degraba intuitive, decat rationale. Nici barbierul Ivan Iakovlevici, nici maiorul Kovaliov (care-si spune maior din ingamfare, pentru ca tine la etichete, grade si uniforme) nu au nici una dintre aceste calitati. Amandoi sunt stapaniti de spaima, de un instinct primar. Primul de spaima ca l-ar putea prinde comisarul cu nasul lui Kovaliov in buzunar, iar al doilea, de spaima ca imaginea lui in societate e compromisa.

• De ce nasul lui Kovaliov si numai al lui Kovaliov? Ivan Iakovlevici s-ar fi putut trezi cu oricare alt nas in paine. De exemplu, cu cel al nevestei, Praskovia Osipovna, mult mai demna de ura unui sot certat, jignit, pus la colt. Dar Praskovia, oricat de nesuferita ar fi, nu il loveste pe Iakovlevici acolo unde il doare, asa cum o face Kovaliov. De fiecare data cand il barbiereste, maiorul are grija sa-i spuna barbierului ca ii miros mainile. Gogol isi razbuna, astfel, personajul, punandu-i pe tava, nasul unui client uracios si arogant. Totul ambalat intr-o intamplare fantasmagorica, ciudata si anecdotica. Un vis prea frumos ca sa fie adevarat, de aici si teama lui Ivan Iakovlevici.

• Cat de mult se schimba personajele dupa aceasta experienta? Nu prea mult. Barbierul e si mai temator, iar maiorul si mai increzut. O asemenea petrecanie, care a fiert imaginatia functionarilor, a doamnelor distinse, a coloneilor, mondenilor, studentilor si curiosilor de rand din Petersburg, nu are ca scop sa schimbe ceva in comportamentul oamenilor. Este o satira delicioasa la adresa societatii, functionareasca in special, la grijile minuscule si la afectarea pentru detalii care nu conteaza. Gogol a spus ca, atunci cand voia sa se amuze, isi imagina diverse scenarii pe care le punea pe hartie.

Sursa: „Mantaua, Nasul, Insemnarile unui nebun“, de N.V. Gogol
Credit foto: www.elisetak.com