Post navigation

din carti

„Păpușa“: un roman duios, cu o doză de mister

N-ai spune, după titlu, că „Păpușa“ este o carte despre o mamă (deși pe pagina 3 există un subtitlu, „Portretul mamei“, pe copertă, însă, nu).

Amintirile vin de-a valma când scriitorul primește un telefon prin care este anunțat de starea mamei. În drumul lui spre orașul natal, dinspre Paris, rememorează întâmplări din trecut pentru a-și înțelege relația cu mama, pentru a recupera și păstra vie imaginea ei. Așa se conturează, pagină cu pagină, portretul Păpușii. Romanul este un text autobiografic, căruia Ismail Kadare îi dă prin arta povestirii un aer diafan, duios, iar în final, o doză de mister și suprarealism.

Dar „Păpușa“ nu este un roman doar despre mama. Este și despre „vitrina“ în care fragila făptură, ca un obiect ușor, din hârtie, e așezată – „vitrina“ e Casa de pe Ulița nebunilor, la fel cum e și Orașul, și Țara. „Vitrina“ este depozit de lucruri la care te uiți, dar pe care nu ești tentat să le atingi, lucruri fără viață, dar care fac parte din viață – privitul cu binoclul, din spatele ferestrelor, este în carte o metaforă sublimă.

„Vitrina“ adună în ea oameni, idei bune sau idioate, vieți, nunți și morți. Este panoptic gigant, cartea în sine, povestea în sine, este „Păpușa“, volum pe care nu poți să îl cuprinzi decât printr-o singură lectură, neîntreruptă.

Am înțeles foarte repede că și eu aveam o problemă cu mama, dar una fără nici o legătură cu cele de până acum. Era vorba în principal despre trupul ei ușor ca fulgul, pe care l-am crezut mai târziu făcut din hârtie sau ghips. Vag la început, apoi din ce în ce mai clar, înțelegeam că tot ceea ce nu lipsea niciodată din poeziile și cântecele despre mamă – laptele, sânul, parfumul, căldura maternă – mie îmi era greu să găsesc la ea. (Ismail Kadare, „Păpușa“)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *