Post navigation

din carti

Sabotajul de la Capşa

Nu vin la cafenea nici să fac afaceri, nici să stau de vorbă. Vin să-mi fac munca mea de matematician, care are din păcate nevoie de excitantul cafelei. Mă costă bani şi sănătate, dar nevoia e imperioasă.

Dan Barbilian (Ion Barbu), matematician, poet şi capşist fanatic al perioadei interbelice, este, în cartea lui Emil Manu, „Cafeneaua literară“, subiectul unui incident despre care confraţii capşişti au povestit multă vreme. Unul dintre ei, Şerban Cioculescu, l-a redat întocmai în Amintirile sale, iar Emil Manu a preluat evocarea în volumul amintit.

„N-am avut norocul să asist la scena pe care a făcut-o Ion Barbu, în acea memorabilă zi“, scrie Şerban Cioculescu. Ajuns la puţin timp după scandalul ale cărui urmări încă se mai simţeau în atmosfera de la Capşa, Şerban Cioculescu a chemat chelnerul – piccolo îi spune el – şi i-a spus să îi aducă imediat Condica de reclamaţii. A copiat rând cu rând plângerea lui Ion Barbu şi a inclus-o în Amintiri. 

 

Consumator pătimaş al excitantei băuturi, matematicianul-poet era un frecventator celebru al locului. Emil Manu îl descrie ca pe un tip sociabil, deschis dialogurilor cu prieteni vechi sau cunoscuţi noi, chiar dacă părea un „urs solitar“. Venea aici zilnic, la primele ore ale dimineţii şi după-amiaza, iar în faţa lui se afla mereu un „filtru cu repetiţie“.

Ion Barbu văzut de G. Tomazin
Ion Barbu văzut de G. Tomazin

„Filtrul de cafea“ presupunea un vas cu o porţie dublă, adică două ceşti generoase. Cei care o doreau mai slabă aveau, lângă filtru, o rezervă de apă caldă. Se prepara în 6, 7 minute, timp în care Ion Barbu îşi scotea un teanc de câteva zeci de foi albe, ministeriale, îşi potrivea uneltele şi ataca o teoremă nouă din disciplina sa. Numai după ce începea să bea din „licoarea neagră cu virtuţi inspiratoare“, se apuca de lucru. Şi pentru că îi plăcea cafeaua concentrată, a simţit numaidecât „sabotajul“. Aşa a ajuns să lase scris în Condica reclamaţiilor rândurile de mai sus. Incidentul s-a petrecut spre sfârşitul anului 1951 când, din motive de economie, se dilua cafeaua şi se foloseau resturile filtrelor consumate. 

Sursă: Emil Manu - „Cafeneaua literară“, Ed. Saeculum I.O, Bucureşti, 1997, p. 35-40
It's only fair to share...Share on Facebook0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *