Pe unele poate le știați, pe altele le aflați acum. Iar dacă le cunoșteați pe toate, cu atât mai bine. Iată câteva detalii din viața și opera celebrului pictor renascentist.  

1. Cea mai consistentă parte a operei lui este dominant religioasă.
Deși este cunoscut în special pentru picturile sale cu subiecte mitologice – „Primăvara“, „Naşterea Venerei“, „Pallas şi Centaurul“, „Venus şi Marte“ – majoritatea lucrărilor semnate de Botticelli sunt de inspirație religioasă (panouri de altar – de devoțiune publică sau privată, așa numitele pala d’altare -, tondi – picturi rotunde – sau fresce – 3 sunt pictate în Capela Sixtină).

2. Giorgio Vasari este primul biograf al lui Botticelli.
Vasari îl descrie pe pictorul renascentist ca pe un „om ciudat, cu o minte contorsionată“.

3. Toate picturile lui sunt realizate în tempera.
Tehnica este considerată anacronică la vremea respectivă, dat fiind faptul că nimeni nu mai lucra în tempera.

4. A fost, mult timp, un necunoscut în istoria Renașterii italiene.
Arta lui are un oarecare impact în special înainte de 1500, după care este rapid eclipsată de ascensiunea lui Rafael și a lui Michelangelo. Căderea în uitare este cauzată și de condițiile de expunere a operei sale, multe lucrări nefiind accesibile.

5. Prerafaeliții sunt cei care îl redescoperă în 1850.
Prerafaeliții refuză tradiția academistă inițiată de Rafael și perpetuată de-a lungul veacurilor și se întorc către pictorii de dinainte de 1500. Așa este „redescoperit“ Botticelli. Figura lui apare atât în opera picturală a artiștilor prerafaeliți, cât și în textele lui John Ruskin (istoric de artă, susținător al grupului), dar și mai târziu, în romanul lui Marcel Proust, În căutarea timpului pierdut.

6. Caracterul diafan și dimensiunea ambiguă: noua grilă de interpretare 
Începând cu 1850, grila prin care este recuperat în istoria artei este dată de 1. felul în care sunt înfățișate personajele în picturile sale – imponderable, melancolice, grațioase și 2. dimensiunea ambiguă a lucrărilor. 

7. Epoca lui de glorie este cuprinsă între 1470 și 1494.
În această perioadă, inventează lucruri determinante pentru istoria artei. Însă, în același timp, nu este sensibil la perspectivă. În opera lui, spre deosebire de cea a lui Da Vinci sau Michelangelo, nu există o foarte bună corelare între spațiu și personaje. Personajele par să leviteze. Stranie este și raportarea la mișcare, pe de o parte, și neclintire, pe de altă parte – există, astfel, personaje care par suspendate, deși sunt în mișcare, iar altele care, deși nemișcate, au mici mișcări care le fac dinamice (Venus, din „Nașterea Zeiței Venus“, este un exemplu în acest sens).

8. Este primul mare artist din Renaștere care încorporează în operele lui sugestii textuale.
Se raportează la texte, consiliat de diverși umaniști ai vremii, iar simplul fapt că el se îndreaptă către această zonă a culturii umaniste este în sine evocator, ca și faptul că este primul dintre artiștii Renașterii care se raportează într-un mod constructiv și aproape literal la primul tratat de istorie a picturii. Este vorba de volumul Despre pictură, al lui Leone Battista Alberti, publicat în latină, în 1435. Botticelli încorporează diverse sugestii, printre ele, acelea de a se sfătui cu retorii, cu umaniștii, de a cere teme de pictat.

9. Adorația magilor este pictura care-i deschide drumul colaborărilor cu familia „de Medici“.
Acest tablou nu e o simplă Adorație a magilor, ci o panoplie de portrete, cu identități precise. De exemplu, în partea de jos, dreapta, este chiar figura lui Botticelli, autoportretul certificat din 1475, prin care se subînțelege și o conștientizare a excelenței artistice. „Adorația magilor“ mai este și tabloul care-i deschide drumul colaborărilor cu familia de Medici și alte familii în strânsă legătură cu aceasta.

Informații oferite în timpul cursului „Mitologiile lui Botticelli“, organizat de Fundația Calea Victoriei.