Mult și din complezență se scria despre cărți și acum 70 de ani. „Scribii“, aplecați deasupra meselor șubrede, îmbătrâniți înainte de vreme și cu halate roase de molii. Cu toate astea, cronicarii de cărți o duceau mai bine decât cronicarii de filme, spune Orwell. Diferența o făcea timpul. Continue reading …
La-nceput a fost entuziasmul, apoi panica. Dacă se întâmplă ceva? Dar, stai aşa, marile dezastre, ca şi marile fericiri nu sunt anunţate. Destinaţia plecării suna bine – Bruxelles, Gent, Brugges, Oostende. O parte din ea o ştiam, pe cealaltă aveam să o descopăr. Continue reading …
Evul Mediu, Renaşterea, Barocul, secolul XIX şi începutul secolului XX aduc arome noi, poveşti noi şi creatori noi. Miroase a vanilie, agrume şi lavandă, apar primele parfumuri moderne şi, odată cu ele, campaniile de publicitate.
Scorţişoara şi mirul domină Antichitatea, garofiţa năuceşte Evul Mediu, iar vanilia cucereşte, în Renaştere, lumea europeană. Începutul sec. 19 face loc aromelor uşoare, iar al sec. 20, parfumurilor grele. Nu aş fi ştiut nimic din toate astea dacă nu exista Fundaţia Calea Victoriei şi dacă nu exista Monica Neaţu. Continue reading …
Există o pagină Max Blecher pe Facebook. De-aici primesc mereu noutăţi legate de unul dintre scriitorii care îmi plac. Tot de-aici am primit ştirea că „Formula As“ a publicat un articol despre el. M-am dus repede să cumpăr revista. Recunosc, nu am mai făcut asta de mult. Continue reading …
I-am dat întâlnire într-o zi de septembrie, seara, la 7, şi l-am părăsit a doua zi, spre prânz. M-a primit zâmbind, l-am părăsit înnourat. Agreasem termenii vizitei mele dinainte, o acoladă de 17 ore de la călătoria mea mai vastă, în Paris. S-a comportat aşa cum e: imprevizibil, viu, liber. Da, îşi merită numele: Amsterdam! Continue reading …
O zi doar pentru plimbare, atât mi-a rămas, din cele trei petrecute, recent, în Varşovia. O zi cu multe picături de ploaie, dar printre ele, suficiente amintiri cât să mă facă să scriu cu drag despre această destinaţie.
La inceput a fost un han, dupa aceea o baltoaca mlastinoasa. Pe acest loc s-a ridicat prima sala de teatru, gandita de un arhitect vienez, Hefft, si comandata de comisia lui Voda Bibescu. Cat despre adresa Teatrului National, aceasta era pe Calea Victoriei, si nu „la Universitate“, cum o stim astazi.