O alta cheie de lectura pentru unul dintre cele mai frumoase romane din literatura romana

Farmecul acestor carti, considerate cele mai frumoase, consta in faptul ca sunt atemporale si aspatiale: pot fi citite oricand si oriunde. Nu presupun necesitatea unui hamac sub un palmier sau a unei guri de soba. Sunt ele insele si traiesc intens oriunde-ar fi si oricand s-ar afla: metrou, birou, fotoliu, vara, toamna, dimineata sau seara.

Citatele sunt transcrise in ordinea lor cronologica si sustin etape importante din viata lui Petrini:

1. “O viata este totul si felul cum se desfasoara ea este adesea halucinant.”

2. “Iubito, ma gandesc la tine/ Ca un borfas la ceasul unui lord/ Si se ciocnesc in carnea mea drezine/ Si caii au atac de cord.”

3. “Un om nu e doar ceea ce cred altii despre el ca este. Ba chiar, cateodata, e cu totul altceva.”

4. “Teama de moarte e cu atat mai mare, cu cat suntem mai putin legati de viata.”

5. “Nu exista in nimeni virtuti in stare pura si nici farmec fara revers.”

6. “Trebuie sa desprindem o filozofie tonica din intamplarile celor parasiti.”

7. “Parintii sunt cele doua zeitati protectoare si le pot determina copiilor destinul mai mult decat conjunctia astrelor cand se nasc.”

8. “Depresia este un amestec de regret dureros, de mila fata de noi insine si de repros nedefinit adresat intregii lumi.”

9. “Intr-o iubire, (…) sufletul se preda.”

10. “Mitul acesta al fericirii prin iubire (…) n-a incetat si nu va inceta sa existe pe pamantul nostru, sa moara adica si sa renasca perpetuu. Si atata timp cat aceste trepte urcate si coborate de mine vor mai fi urcate si coborate de nenumarati altii, aceasta carte va marturisi oricand… daca dragoste nu e, nimic nu e!…”

Marin Preda fata in fata cu primele exemplare ale cartii 

Cea dintai editie a romanului Cel mai iubit dintre pamanteni a fost publicata in 1980, anul mortii scriitorului. Laurentiu Fulga, martor la sosirea primelor exemplare din tipografie, a notat in Portretul scriitorului in februarie ’80, Timpul n-a mai avut rabdare (Cartea Romaneasca, 1981) reactia lui Marin Preda vizavi de acest eveniment, unul care avea sa-i marcheze cea din urma bucurie din viata sa. La scurt timp, scriitorul a fost gasit mort, in camera lui de creatie de la Palatul Mogosoaia.

“Marin Preda a cantarit dintai, pe palme, masivitatea celor trei volume stranse in banderola si le-a considerat intr-o ipotetica asezare in rafturi de biblioteca. Apoi si-a scos ochelarii si a tras usor banderola, pentru ca nimic sa nu se strice din unitatea cartii, a frunzarit volumele unul dupa altul si si-a apropiat privirea mioapa de unele pagini, sa vada si el cat de aerata e pagina, litera cat de lizibila. A indepartat apoi volumele de el, pe el insusi s-a indepartat de existenta lor independenta si a rostit, abia auzit, precum Armstrong, la savarsirea primului pas pe luna «- Asta e!» si a sorbit usor din paharul cu vin rosu pe care-l avea dinainte…”.