din carti

„Darul lui Humbold“: (auto)ironie, umor, realism, cinism, tandreţe

Talentat, cu mult şarm şi la fel de mulţi bani, un fel de Picasso al literaturii, Charles Citrine este personajul principal din cartea lui Saul Bellow, roman apărut în 1975 şi distins cu Premiul Pulitzer.

Charles Citrine este urmărit de amintirea lui Humboldt şi de prezenţa lui Cantabile. Von Humbold Fleisher şi Rinaldo Cantabile. Von Humbold Fleisher, fost prieten cu Citrine, poet de geniu, iubitor până la insomnie de conversaţii intelectuale, este încarnarea literaturizată a lui Delmore Schwartz, o figură emblematică a anilor ’30, considerat „damnat“ de către partizanii artei conservatoare şi mort în mizerie la doar 53 de ani.

Rinaldo Cantabile, un gangster de mâna a doua, care intră zgomotos în viaţa lui Citrine – îi vandalizează maşina – şi continuă să stea tot aşa: îl hărţuieşte şi îl poartă din loc în loc, pentru a pune în scenă un spectacol al umilinţei cu scopul de a recupera o sumă de bani. Însă călătoria celor doi este şi un prilej de a pătrunde în lumi tenebroase şi antitetice – din subsoluri, până pe zgârie nori – alături de doi oameni deloc inocenţi. Citrine îşi recunoaşte slăbiciunea pentru Cantabile, „un tip expansiv-exuberant-impulsiv-distructiv-şi-sucit“, şi ceva din personalitatea lui se regăseşte şi în Humboldt, urmăritorul din umbră. Furia şi zgomotul îi caracterizează pe amândoi – prin tonul vocii, puseurile temperamentale sau comportament şi gesturi (trântit de obiecte).

Care este rolul lui Citrine în carte? Îl numeşte chiar el:

„Aşadar eu, Citrine, aflat în centrul vieţii, confortabil instalat pe o canapea, în ciorapi de caşmir (ah, dacă ne gândim la picioarele celor îngropaţi, cum se usucă şi se pulverizează ca foaia de tutun – picioarele lui Humboldt!) reconstituiam felul în care falnicul şi dăruitul meu prieten a decăzut şi s-a prăbuşit. Talentul lui a degenerat. Şi acum era necesar să mă gândesc ce se poate face cu talentul în zilele noastre, în secolul nostru. Cum se poate preveni lepra sufletelor? Nu ştiu de ce, dar parcă mie îmi revenea sarcina asta.“ (p. 209)

 

Reconstituirea unei amintiri merge în paralel cu odiseea lui Citrine în America şi Europa. „Darul lui Humboldt“ nu este un thriller sau nu doar un thriller, aşa cum s-ar putea înţelege prin prisma întâmplărilor prin care trece protagonistul alături de Cantabile. Romanul este o confesiune inteligentă despre literatură, artă, istorie, psihologie (dar şi alte domenii – cinema, teatru, metafizică, religie, yoga), scrisă cu ironie, umor, realism, cinism şi tandreţe. Este, de asemenea, şi despre iluzoria credinţă că oamenii nu au limite.

Toţi cei din jurul lui Citrine îl vânează de bani şi toţi au ingrata certitudine – fosta soţie, judecător, actuala iubită, avocaţi, ziarişti, gangsteri sau prieteni – că Charles Citrine este un sac fără fund şi că în orice moment ar putea produce oricâţi bani şi-ar dori. Banii sunt un laitmotiv în carte, banii şi siguranţa că eroul este o sursă inepuizabilă de finanţare şi de talent. Până şi relaţia cu Humbold s-a erodat din pricina unei neînţelegeri financiare. „Tu ai putea realiza orice sumă de bani ai dori. Nu-ţi cunoşti propriile resurse. Curios, nu? Ai putea să apeşi pe un buton şi banii ţi-ar curge în poală“, i se spune la un moment dat.

Caracterul repetitiv al acestei viziuni va avea un scop precis în poveste. Va „lucra“, pe de o parte, în favoarea lui Citrine. Dacă oamenii vii nu îl (mai) ajută şi îl storc ca pe un burete ud, salvarea vine de la cei care nu mai sunt. Astfel că „Darul lui Humboldt“ devine, dintr-un anumit punct de vedere, Norocul lui Citrine. Din alt punct de vedere, siguranţa că Citrine este un nemuritor nabab trimite spre o cunoaştere superficială a omului. Citirea cărţii va dezvălui mai multe.


Câteva citate din „Darul lui Humboldt“:

  • „Sunt unele momente când cel mai bun lucru pe care-l poţi face este să te culci.“
  • „Asemenea lumii exterioare, avem fiecare fenomenele noastre interioare.“
  • „A construi cazuri constituie una dintre preocupările de frunte ale fiinţei umane.“
  • „America este experimentul lui Dumnezeu.“
  • „Voinţa este o curea de legătură între suflet şi lumea aşa-cum-este.“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *