Tonul cu care Philippe Besson a scris „Rătăcitori prin Lisabona“ lasă puternica senzaţie că a fost inspirat de celebra „Carte a neliniştirii“ (melancolie, deznădejde, tristeţe, doliu existenţial, filozofii dictate de impulsuri fanteziste, reverii, imaginaţie). Comparat cu volumul lui Pessoa, „Rătăcitori prin Lisabona“ rămâne un text subţire, diluat şi direcţionat spre un lirism plictisitor. Povestea are totuşi şi potenţialul unei lecturi de şezlong, sub o umbrelă drăguţă, la malul unei mări. Besson aduce, ca „marcă personală“, două personaje în loc de unul (sau mai degrabă două singurătăţi în loc de una), un final optimist şi câteva exemple de felii de viaţă cu care s-ar putea identifica un public mai numeros.

Un citat din „Rătăcitori prin Lisabona“:
„E curios cum te bizui pe exiluri să îţi vindece nevrozele şi cât de repede ajungi să fii de acord că nu vindecă nimic.“

Locurile din Lisabona pe care le aminteşte Besson:
Sâo Jerónimo, Mosteiro dos Jerónimos, localitatea Cacilhas, Praça do Comercio (Piaţa Comerţului), Largo do Martin Moniz (punctul de unde pleacă tramvaiul 28), cartierele Baixa şi Alfama, cimitirul englezesc, clubul Lux (de pe Infante Dom Henrique), Turnul Belém.

Post-ul Lecturi de vacanţă: „Rătăcitori prin Lisabona“ apare prima dată în din viata punct ro.