„Noaptea“ lui Nathaniel și a lui Rachel începe când sunt părăsiți de părinți, sub pretextul că urmează să plece într-o călătorie de un an în Singapore. Nathaniel avea 14 ani, iar Rachel, 16. „Anul de grație“, 1945, un an confuz și haotic, împărțit într-o lume văzută și una nevăzută, subterană, cu infracțiuni și acte de spionaj.

Nathaniel și Rachel sunt lăsați în grija unui personaj dubios, căruia îi spun „Molia“ și căruia i se alătură, pe parcurs și alte personaje la fel de misterioase, cum sunt Zvârlugă sau etnografa Olive Lawrence.

Dacă Nathaniel se adaptează noii existențe (așa cum se adaptează un preadolescent rebel, abandonat brusc și fără explicații prea elaborate), Rachel alege calea înstrăinării, refuză să-și ierte părinții și să înțeleagă ce s-a întâmplat. Plasarea ei în planul secund poate fi un tertip narativ, pentru a da o perspectivă masculină poveștii. Rolul naratorului este preluat de Nathaniel, băiatul care continuă să caute urme ale mamei chiar și după ce aceasta nu mai e (după ce moare), cu scopul de a-i stabili o identitate, de a-și reconfigura o origine, de a lipi niște piese de puzzle pentru a crea o imagine completă. De a o readuce, într-un fel, lângă el. Ancheta lui Nathaniel este tandră, ca expresie – rămâne în sfera căutării unui răspuns la întrebarea De ce ne-a părăsit? De ce s-a comportat atât de normal când a făcut-o? Cine au fost părinții și cu ce s-au ocupat de fapt? – și aduce, în același timp, informații prețioase despre vremea respectivă, bogat documentate de Michael Ondaatje.

Retorica luminii este exploatată în nuanțe subtile și nuanțe puternice – textual, apar: luminițe slabe, faruri de mașini sau bărci, capsule de lumină, geană de lumină, lumina focului sau a fulgerelor, lumini puternice, orbitoare – și, întotdeauna, strălucește în antiteză cu bezna, întunericul, noaptea. În lipsa ei, a luminii, se instalează căutarea oarbă. Oricâte piste ar descoperi Nathaniel, oricât de mare i-ar fi dorința de a afla adevărul, înaintea acestei căutări oarbe a existat un paradis, un paradis care nu poate fi nici șters, și nici uitat, starea edenică de a-ți împărți copilăria cu părinții.

Post-ul „Lumina de veghe“: în căutarea părinților pierduți apare prima dată în din viata punct ro.