Gândeşte-te bine: când ţi se dăruieşte un ceas, ţi se dăruieşte de fapt un mic infern cu flori, un lanţ de trandafiri, o temniţă de aer. Nu ţi se dă numai ceasul, la mulţi ani şi să-l porţi sănătos, e o marcă bună, elveţiană, cu montură de rubine; nu ţi se dă numai această minusculă ciocănitoare, pe care ţi-o legi la încheietura mâinii şi o porţi mereu cu tine. Ţi se dăruieşte – iar ei n-au habar, asta-i groaznic, că ei n-au habar – ţi se dăruieşte un nou fragment fragil şi precar din tine însuţi, ceva care-i al tău, dar nu corpul tău, pe care trebuie să ţi-l legi de corp cu o curea, ca un braţ mic şi disperat atârnându-ţi de încheietura mâinii. Ţi se dăruieşte datoria de a-l întoarce în fiecare zi, obligaţia de a-l întoarce ca să fie mai departe ceas; ţi se dăruieşte obsesia de a fi atent la ora exactă în vitrinele magazinelor de bijuterii, la radio, la serviciul telefonic. Ţi se dăruieşte frica să nu ţi se fure, să nu-ţi cadă pe jos şi să se spargă. Ţi se dăruieşte marca lui, şi asigurarea că e o marcă mai bună decât celelalte, ţi se dăruieşte tendinţa de a-ţi compara ceasul cu celelalte ceasuri. Nu ţi se dăruieşte un ceas, tu eşti cel dăruit, pe tine te oferă pentru ziua de naştere a ceasului. (Julio Cortázar, „Instrucţiuni preliminare privind întorsul ceasului“, Ed. Art, 2015, p.40)

Post-ul Exerciţiu de imaginaţie apare prima dată în din viata punct ro.