Zenobia este ca un fluture cu aripi transparente. O „pasăre“ rară în lumea lepidopterelor, şi mai rară în lumea personajelor feminine din literatură. Zboară, e suspendată, poposeşte rar, orizontal, pe pământ, „abia îndrăzneam să nu respir, de teamă să nu se destrame“, scrie Gellu Naum. Întâlnirea cu ea este neînchipuit de frumoasă, neînchipuit de neaşteptată, ca să respect adverbul preferat al autorului. Iar atunci când dispare, ştii că e acolo, pluteşte în text, o aură ocrotitoare, cu trup de sticlă. Exact ca fluturele amintit. Continue reading …
