O zi doar pentru plimbare, atât mi-a rămas, din cele trei petrecute, recent, în Varşovia. O zi cu multe picături de ploaie, dar printre ele, suficiente amintiri cât să mă facă să scriu cu drag despre această destinaţie.   

Dacă m-ar întreba cineva cum văd eu un înger, probabil că i l-aş descrie cât mai colorat, cu o mină umană, ceva simpatic. Şi l-aş trimite la Galeria Artis, de pe Emilii Plater 47, în „rezervaţia de îngeri“, aşa i-am zis. Unde, mai mult ca sigur, i-ar plăcea şi lui Emil Brumaru să intre!

Apoi i-aş spune povestea turtei dulci din magazinul familiei Bilska, unde poţi alege între turtă dulce decorativă şi turtă dulce comestibilă. Am ales-o pe a doua, se simte în ea ghimbirul, atât cât trebuie, mierea şi untul. Doamna Teresa Bilska se ocupă personal de prepararea ei, iar domnul Jacek de vânzare. Un pacheţel costă 7 zloţi, echivalentul aproximativ a 7 lei în banii noştri. Pentru cea decorativă, preţurile urcă, dar şi munca e alta. Buticul se află vizavi de Palatul Culturii şi Ştiinţei, cum mergi pe strada Aleje Jerosolimskie 51, după un gang, în dreapta.

Tot printre picături, mi-a mai atras atenţia un menestrel urban, la o ieşire dintr-un pasaj, pe aceeaşi stradă Jerosolimskie. Nu avea versurile la el, ci doar două beţe şi un scaun, la care cânta. În jur, mulţi trecători şi un singur curios. Eu. 

Un alt detaliu varşovian ar mai fi modul în care clădirile vechi, cu aer comunist convieţuiesc cu cele noi, moderne. Şi fetişul polonezilor pentru diverse obiecte legate de război, dar şi pentru obiecte de artă. Am văzut multe magazine cu diverse kituri prin care poţi construi câmpuri de luptă, soldaţi, batalioane întregi. Şi la fel de multe galerii de artă. 

Am mai văzut, de asemenea, colecţii de statuete care reprezintă evrei cu un bănuţ în mâini. Sunt la diverse dimensiuni, iar preţurile încep de la 8 zloţi bucata. Polonezii au în casă astfel de „talismane“, consideră că le aduc noroc în afaceri, muncă, viaţă. Unul dintre recepţionerii hotelului la care am fost cazată, avea şi el, lângă un caiet de lucru, pe un pupitru, un evreu mic, cu un zlot în braţe.

În rest, colţunaşi peste tot. Fac parte din meniul casei, îi găseşti, cred, în toate restaurantele. Umpluţi cu brânză, cartofi sau carne, recomand degustarea lor la Zielnik. Nu m-au înnebunit, pentru că nu fac parte din preferinţele mele culinare, dar m-aş întoarce oricând la Zielnik, măcar pentru atmosferă, pentru gazdele impecabile, dar mai ales pentru ce a însemnat, din punctul meu de vedere, sfârşitul unei călătorii alături de oameni faini, în Varşovia.