Konrad Lorenz s-ar fi supărat puţin aflând din cartea lui Dino Buzzati că urşii, în toiul unei ierni cumplite, migrează la câmpie, în loc să stea dospind în hibernare, ascunşi în bârloguri şi aşteptând duioasa primăvară.

Dar tot Lorenz mai spune că scriitorului, în numele activităţii creative, îi sunt permise astfel de „stilizări“. Pe de altă parte, mai mult ca sigur, renumitul etolog ar fi uitat de principiile sale înaintând în lectura minunatei poveşti din „Vestita invazie a urşilor în Sicilia“, publicată la Polirom Junior.

Un urs, Leonte, rege peste urşi, pleacă împreună cu semenii lui în căutarea fiului său, Toni, după ce acesta este răpit de doi vânători. Însă, odată ajunşi şi stabiliţi jos, la câmpie, urşii dau de gustul luxului şi al preaplinului. Se omenesc s-ar spune, la fel ca porcii din romanul lui Orwell, „Ferma animalelor“. Ce coincidenţă! Atât „Ferma animalelor“, cât şi „Vestita invazie a urşilor în Sicilia“ au fost publicate în 1945.

Romanul lui Dino Buzzati, ca de altfel şi cel al lui Orwell, a avut parte şi de o ecranizare animată. Lungmetrajul de animaţie are acelaşi titlu, a avut premiera în 2019 (în România nu a fost adus, din păcate) şi păstrează linia simplă, dar fermecătoare, a desenelor realizate de Dino Buzzati în carte.

Mai jos, un fragment din „Vestita invazie a urşilor în Sicilia“, care nu are de-a face cu urşii sau, în fine, are de-a face, însă cum şi în ce măsură urmează să vedeţi citind integral povestea:

Unele mămici spun: nu pot să înţeleg ce le-o plăcea unora să le spună copiilor poveşti cu fantome; pe urmă micuţii se sperie şi noaptea încep să ţipe când aud un şoricel. Poate că mamele au dreptate. Dar trebuie să ne gândim la trei lucruri: în primul rând fantomele, admiţând că ele există, nu le-au făcut rău copiilor niciodată, de fapt n-au făcut rău nimănui. Dimpotrivă, oamenii sunt cei care vor să se sperie. Spiritele sau fantomele, dacă există (…), sunt precum vântul, ploaia, umbrele copacilor, viersul cucului la căderea serii – toate lucruri fireşti şi nevinovate; şi poate că sunt triste că trebuie să stea singure în vechi case melancolice şi nelocuite; poate că se tem de oameni fiindcă nu le vedem aproape niciodată, şi dacă le-am arăta puţină bunăvoinţă, ar deveni prietenoase ori s-ar apuca să se joace cu dragă inimă, de exemplu, de-a v-aţi ascunselea. (Dino Buzzati, „Vestita invazie a urşilor în Sicilia“, Polirom, 2019, p. 37-38)