Dinule, da-n viata tre’ sa indraznesti si, mai ales, sa ai cuvinteee! (Miza)

Duminica, 22 decembrie, ora 19.00, Teatrul Odeon va da intalnire cu Spirache, Chiriachita, Dacia, Traian si Decebal. Cu Sarmisegetuza, pardon, „Miza“, Gena, Dinu si Gigi. A! Si domnu’ Mircea, care trage sforile la prefectura pentru candidatul numarul 4 pe lista, mai moale de felul lui, dar proaspat mostenitor. Vorba lui Mircea: „… si elasticu’ e moale, dar se intinde“. Se intinde, da, numai ca, dupa aia, tot la forma initiala revine. Spirache nu moare niciodata!

Iar acum, sub haina pe care i-a dat-o Dabija, interpretat de Ionel Mihailescu, Spirache e si mai taios, in pofida moliciunii pe care i-o reproseaza sotia, Dacia, ori soacra, Chiriachita. Ironia si sarcasmul sunt mai evidente prin mimica, sunt sustinute prin tonul complicitar al vocii (vorbeste incet, sopteste deseori), prin modul tacit cu care se intelege cu Gena (Sabrina Iaşchevici), fiica din prima casatorie, infirma fizic, dar intreaga la minte si la suflet. Ceilalti, galagiosii, de la Chiriachita (Dorina Lazar), pana la Dacia (Antoaneta Zaharia), Traian (Marius Damian) si Decebal (Ruxandra Maniu), portretizeaza o familie defecta, dar amuzanta prin lipsurile ei.

Se bucura cand moare o ruda apropiata, Traian a reusit sa adune doar trei clase pana la 20 de ani, Chiriachita da in carti pe muzica bisericeasca, Miza (Nicoleta Lefter) sufera de pretiozitate, iar Decebal de o prea mare curiozitate. Cu toate acestea, toti au dreptate si toti se cred puternici. Nici in afara familiei, lucrurile nu stau grozav: Dinu (Ioan Batinas) este involuat emotional, iar Gigi (Alexandru Papadopol) nu-si poate asuma responsabilitati. Dar din imperfectiune se nasc umorul, hazul si divertismentul. „Marea-i umeda, ca e apa“ si „Daca te sinucizi, te omor!“, spune Chiriachita. Intr-o lume perfecta, palaria lui Spirache ar fi costat 400 de lei si-atat, fara comentarii si angoase, fara migrari de la Mageanu la Stanciulescu si de la Stanciulescu la Mageanu. Si-atunci, nu ar mai fi ras nimeni.

Regizata de Alexandru Dabija, costumata de Corina Gramosteanu si decorata de Helmuth Strümer, piesa aduce, ca noutate, transparenta. Atmosfera de familie, saraca la inceput, bogatasa in final, este mult mai transparenta. Se vad aburii care ies din mancarea pusa la fiert, cotetul cu o singura gaina este inclus in decor, masa din bucatarie este la vedere. Opulenta este si ea la fel de vizibila. Odata cu inavutirea clanului Necsulescu, neajunsurile si semnele saraciei sunt inlocuite cu o canapea hiper dimensionata, o canapea care inghite scena si care acapareaza actorii pe, sub sau dupa ea. Mult mai transparente sunt si personajele. O vedem pe Dacia in timp ce-si schimba hainele, in furou si cu portjartiere, iar pe Traian in maieu, luandu-l in suturi pe disproportionatul Decebal. Am certitudinea ca aceste trucuri regizorale il pun in evidenta, prin contrast, il fac si mai transparent, de fapt, pe Spirache – omul simplu, sincer, deloc strain de mizeria din jur, dar care prin consecventa felului de-a fi castiga simpatia publicului, electoral sau familial.

Post-ul „Titanic Vals“, in regia lui Alexandru Dabija apare prima dată în din viata punct ro.

Cand joc, ma relaxez. Cand nu joc, ma concentrez.
(Nea Vali)

Daca ceea ce se petrece in culisele unui film seamana cu ce s-a intamplat aseara pe scena Salii Studio a Teatrului Odeon, atunci povestea din culise poate fi mai interesanta decat filmul propriu-zis. In spatele unui actor, se afla inainte de toate un om – despre asta e vorba, pana la urma, in piesa regizata de Peter Kerek.

Si, ca orice om, un actor poate fi dominat de amintiri triste sau fericite, de frustrari personale sau profesionale, de patimi inhibate sau, dimpotriva, dizolvate. De dorinta de a-si depasi conditia sau de a ramane asa cum e. Mai mult, un actor, ca orice om, are un vis. Si nu conteaza daca e mic sau mare, fezabil sau imposibil de atins. Important e ca exista si ca-i induce, prin simplul fapt ca exista, iluzia reusitei. De-aici si comicul situatiei.

Paul, regizorul, isi doreste sa dea lovitura cu primul sau film, „Calea Silviei“ (tema din „Liniste! Sarut. Actiune!“), Dolby, sunetistul, viseaza sa-si puna in scena propria productie, o poveste cu vampiri intr-un Bucuresti postapocaliptic, iar Claudia, actrita, vrea sa devina o diva – este chiar dispusa sa faca si mici compromisuri „nevinovate“ in acest sens. Tot acest context de idealuri, vise si dorinte este conturat si exista datorita intreruperilor: de fiecare data cand incep filmarile pentru „Calea Silviei“, intervine ceva, din interior sau exterior, care intrerupe montajul.

Iar intreruperile sunt, de cele mai multe ori, de ordin personal. Duc spre fante personale si dezvaluie diverse frustrari, tensiuni, complicatii. Exemplu: personajul care joaca rolul mamei isi aminteste ca sotul i-a spus sa cumpere varza cand se intoarce acasa, filmarea este intrerupta, prilej cu care acelasi personaj ii marturiseste lui Paul, regizorul, ca nu asa isi vede rolul, ci in cu totul alt fel. Sau: Claudia isi uita replica, filmarea este intrerupta, timp in care intervine directorul de imagini cu viziunea lui invincibila despre cum se filmeaza cu adevarat o scena sau cu insiruirea nemultumirilor legate de dotarea tehnica. Si tot asa. Dolby il loveste peste cap pe nea Vali cu microfonul, Cocaina este distras de telefoanele Soranei, iubita inaccesibila, maritata, cu care viseaza sa plece in Florenta, iar nea Vali vrea sa-si impuna propriile versiuni de interpretare. Iar toate aceste intreruperi culmineaza cu disparitia misterioasa a Claudiei, detaliu care va scoate la suprafata un alt secret de culise. Dar, stop! Liniste! Sarut. Actiune! Continuarea, la Teatrul Odeon.

Distributie:

Paul, regizor – Pavel Bartoş
Claudia, actrita – Elvira Deatcu
Nea Vali, actor – Gelu Nitu
Mama, actrita – Irina Mazanitis
Cocaină, director de imagine – Alexandru Papadopol
Vanda, asistent regizor – Paula Niculita / Alina Berzunteanu
Dolby, sunetist – Marius Damian
Mircea, recuziter – Ioan Batinas

Regia: Peter Kerek
Decorul: Cristian Niculescu
Costumele: Viorica Petrovici
Traducerea: Peter Kerek

Post-ul Liniste! Sarut. Actiune! apare prima dată în din viata punct ro.

Aseara, cand am venit obosit acasa, am ascultat John Coltrane, saxofonistul meu preferat. Asa am putut sa adorm.
— Emil Bizga

Premiera in istoria jazzului romanesc. Emil Bizga a reusit sa adune 15 cei mai talentati instrumentisti de jazz si sa aduca primavara in Bucuresti pe ritmurile anilor ‘20. „A trebuit sa vina Emil cu prospetimea din New York sa punem pe picioare acest proiect muzical‟, a spus Mircea Tiberian, invitatul special al serii. S-a cantat, s-a improvizat, iar spectatorii aflati in sala Studio a Teatrului Odeon au sarbatorit la cote maxime prima zi din luna martie.

Imediat dupa terminarea concertului, Emil Bizga a acceptat sa continuam povestea de pe scena, printr-un interviu despre cum se impaca muzica cu sportul, ce asculta un cantaret de jazz atunci cand nu canta jazz si cum poti transforma un spectacol intr-o declaratie de dragoste pentru o femeie.

1. Esti multumit de cum a iesit seara asta?
Da, sunt multumit, a iesit asa cum mi-am dorit. Chiar daca la inceputul show-ului am avut ceva emotii, au fost constructive si lucrurile au iesit asa cum trebuia. Cand ai de condus o orchestra de big band si vin toti suflatorii spre tine, iti revii imediat si intri in starea respectiva.

2. Se poate vorbi de un public de jazz in Romania?
Ceea ce s-a intamplat aici, in seara aceasta, si ceea ce se intampla in cluburile de jazz din Romania sustine si demonstreaza acest lucru: exista un public de jazz in Romania.

3. Spui intr-un interviu ca, odata ajuns in Suedia, a trebuit sa uiti tot ce ai invatat in Romania. Ce-i lipseste scolii romanesti pentru a scoate trompetisti buni?
O traditie de predare a trompetei. In Romania inca nu exista o scoala de trompeta suta la suta. Nu numai suedezii, ci intreg Occidentul are mai multa responsabilitate in acest domeniu. Si, culmea, romanii sunt mult mai talentati decat multe alte natii, dar problema e ca nu suntem organizati. Practic, cand am ajuns in Suedia, am crezut ca eu cant foarte bine si ca sunt foarte talentat, dar profesorul meu, Hakan Hardenberger, care este cel mai mare trompetist din lume de muzica clasica, mi-a zis ca sunt mai talentat decat el, dar ca nu stiu nimic despre trompeta, despre tehnica de emisie, ambusura, psihologie, secrete, gandire. Si le-am invatat. In momentul in care cantam, trebuie sa gandim ceea ce producem.
[soundcloud url=”https://api.soundcloud.com/tracks/81479777″ params=”color=e64833″ width=”100%” height=”166″ iframe=”true” /]

4. Cat de mult te-a ajutat experienta muzicala din familie, faptul ca tatal tau a fost, si el, trompetist? Si, in acest context, de ce nu ai inceput din prima cu trompeta, ci cu vioara?
M-a ajutat mult faptul ca provin dintr-o familie cu o traditie de o suta de ani de cantat muzica de fanfara. Se pare ca gena si-a spus cuvantul. Mi-a fost foarte usor sa cant la acest instrument, chiar daca tatal meu, la inceput, nu a vrut sa cant la trompeta. Il considera un instrument greu si mi-a recomandat vioara. A vrut sa fiu „safe‟, or mie nu mi-a placut niciodata sa fiu „safe‟, ca drept dovada nici in ziua de azi nu sunt „safe‟.

5. Si ce inseamna pentru tine sa fii „safe‟?
Sa ai un job si sa fii boring toata viata. Adica, sa te trezesti dimineata, sa mergi la serviciu, sa vii acasa, sa stai cu sotia si copiii si sa astepti weekendul. Sa-ti faci unu, doua concedii pe an si cam atat. Mie nu mi-a placut niciodata genul asta de viata.

6. Care sunt cantaretii de jazz care te-au inspirat?
M-au inspirat cd-urile pe care le-am ascultat in copilarie, cu Miles Davis, Chet Baker, Dizzy Gillespie. Si nu neaparat trompetisti. De exemplu, primul cd pe care l-am ascultat a fost cu muzica de pian, e vorba de Gonzalo Rubalcaba. L-am descoperit apoi pe Marius Pop, cu „Nodul gordian‟ – si mi-am dat seama ca se canta bine jazz si in Romania! Mi-a placut chestia asta, m-a inspirat si am continuat.
[soundcloud url=”https://api.soundcloud.com/tracks/81478391″ params=”color=e64833″ width=”100%” height=”166″ iframe=”true” /]

7. Cat de bine antrenat fizic trebuie sa fie un trompetist, dat fiind faptul ca acest instrument este destul de solicitant pentru plamani?
Conditia fizica la instrumentistii suflatori este foarte importanta. Eu, de exemplu, merg la sala de forta si la bazin. Inotul ajuta enorm respiratia, diafragma si oxigenarea creierului.

8. Cum se canta mai bine la un instrument de suflat, de jos sau din picioare?
Uite ca la asta nu m-am gandit niciodata… Da, conteaza cum stai, daca ai pupitru cu note trebuie sa stai jos. Pe de alta parte, in picioare, ai alta atitudine. In mod normal, ambele pozitii ar trebui sa ne inspire la fel de mult.

9. Atunci cand vrei sa transpui o melodie care nu vine din sfera jazz-ului pe jazz, care sunt capcanele, piedicile? Cat trebuie sa lucrezi la o piesa ca sa-ti iasa cum vrei?
O sa-ti raspund exemplificand cu proiectul meu de etno jazz, din 2003. A fost lucrarea mea de diploma cu care am castigat premiul Jazz Podium din Germania. Mi-a fost greu sa pun hora si doina in limbajul jazzului, am stat mult in biblioteca, am ascultat diferiti artisti, am gasit forma potrivita, „conflictul‟. Muzica populara romaneasca are exotismul ei si masuri compuse, am pus-o pe o linie de free jazz si i-am dat un aranjament ceva mai complicat. A avut succes, firesc, pentru ca tot ce e nou in Europa de Vest, indiferent de domeniu, are succes. Dar e important ca atunci cand un om de jazz transpune un anumit tip de muzica pe ritmuri de jazz sa fie familiar cu linia melodica originala, cu povestea ei, sa fie din ea si in ea.
[soundcloud url=”https://api.soundcloud.com/tracks/81477441″ params=”color=e64833″ width=”100%” height=”166″ iframe=”true” /]

10. In afara de jazz, ce alte genuri muzicale preferi? Ce asculti cand nu canti jazz?
Imi place folclorul inca din copilarie, cand faceam parte din diverse Ansambluri. Mergeam, de asemenea, si la clasa de fanfara. Iar in final, am urmat liceul de muzica (muzica clasica). Insa, aseara, cand am venit obosit acasa, am ascultat balade de jazz, John Coltrane, saxofonistul meu preferat. Asa am putut sa adorm.

11. Ai facut vreodata o declaratie de dragoste printr-o melodie cantata de tine?
Da, am facut chiar mult mai mult decat atat. In noiembrie, anul trecut, iubita mea s-a stins din viata si, la o saptamana dupa inmormantare, am avut concert la Ateneul roman. Am avut un program de balade pe care i l-am dedicat in intregime ei.

12. Inainte de a intra intr-un spectacol, tii cont de ce mananci, de ce bei?
E important sa nu mananci prea mult, sa fii cat mai usor, cat mai „flexibil‟ si cu mintea limpede. Azi, inainte de spectacol, am mancat o supa si niste biscuiti, atat.
[soundcloud url=”https://api.soundcloud.com/tracks/81478998″ params=”color=e64833″ width=”100%” height=”166″ iframe=”true” /]

13. Crezi ca un loc poate fi bun sau rau pentru cantat?
Daca e bun, il simt. Locul acesta, de la Odeon, este, pentru mine, un loc bun pentru ca sunt legat de el emotional. Aici am cantat pentru prima data la Galele premiilor Uniter, in ’98, cu Jonny Raducanu. Cant peste tot in lume si sunt anumite locuri pe care le simt rele. Sunt locuri care „tipa‟,
cu o acustica proasta, cu unghiuri care nu iti permit sa te asezi cum vrei. E o chestie de natura tehnica.

14. Ce te inspira cel mai mult atunci cand improvizezi?
Sunt multe teorii pe tema asta. In timp, cand improvizezi, trebuie sa-ti placa foarte mult instrumentul la care canti, sa existe o legatura intre tine si el. Daca suna bine si articulez bine, daca am o frazare sanatoasa, asta e secretul. Inspiratia nu sta in altceva, in faptul ca m-as gandi in alta parte, depinde mult de genul muzical.

15. Poate sa ajunga un cantaret de jazz un „superstar‟, asa cum a ajuns, de exemplu, Michael Jackson in muzica pop?
Povestea cu „superstarul‟ ma enerveaza. Unui muzician de jazz i se da credibilitate atunci cand canta cu un muzician mai bun decat el sau cu unul foarte faimos. Nu ai cum sa devii cunoscut din prima, pentru ca nu ai experienta necesara, dar cu varsta poti deveni un maestru si atunci te vei bucura de succesul cuvenit. Jazzul e un gen muzical extrem de complicat, e nevoie de multa experienta, de mult studiu.

16. La ce lucrezi in prezent? In ce proiecte esti implicat?
Emil Bizga Jazz Orchestra este pentru mine cel mai important proiect pentru moment. Am o experienta in acest sens, am mai cantat cu big band-uri, Niedersachsen Jazz Orchestra sau Tolvan Big Band din New York. In Romania, a fost premiera si mi-a placut ce-am auzit. Urmatoarele concerte vor fi pe 1 aprilie si 20 mai cel mai probabil, tot aici, la Teatrul Odeon, caruia vreau sa-i si multumesc cu aceasta ocazie.

Urmatorul spectacol va avea loc pe 1 aprilie, la Teatrul Odeon

Post-ul Jazz, Jazz, Jazz apare prima dată în din viata punct ro.