Dinule, da-n viata tre’ sa indraznesti si, mai ales, sa ai cuvinteee! (Miza)

Duminica, 22 decembrie, ora 19.00, Teatrul Odeon va da intalnire cu Spirache, Chiriachita, Dacia, Traian si Decebal. Cu Sarmisegetuza, pardon, „Miza“, Gena, Dinu si Gigi. A! Si domnu’ Mircea, care trage sforile la prefectura pentru candidatul numarul 4 pe lista, mai moale de felul lui, dar proaspat mostenitor. Vorba lui Mircea: „… si elasticu’ e moale, dar se intinde“. Se intinde, da, numai ca, dupa aia, tot la forma initiala revine. Spirache nu moare niciodata!

Iar acum, sub haina pe care i-a dat-o Dabija, interpretat de Ionel Mihailescu, Spirache e si mai taios, in pofida moliciunii pe care i-o reproseaza sotia, Dacia, ori soacra, Chiriachita. Ironia si sarcasmul sunt mai evidente prin mimica, sunt sustinute prin tonul complicitar al vocii (vorbeste incet, sopteste deseori), prin modul tacit cu care se intelege cu Gena (Sabrina Iaşchevici), fiica din prima casatorie, infirma fizic, dar intreaga la minte si la suflet. Ceilalti, galagiosii, de la Chiriachita (Dorina Lazar), pana la Dacia (Antoaneta Zaharia), Traian (Marius Damian) si Decebal (Ruxandra Maniu), portretizeaza o familie defecta, dar amuzanta prin lipsurile ei.

Se bucura cand moare o ruda apropiata, Traian a reusit sa adune doar trei clase pana la 20 de ani, Chiriachita da in carti pe muzica bisericeasca, Miza (Nicoleta Lefter) sufera de pretiozitate, iar Decebal de o prea mare curiozitate. Cu toate acestea, toti au dreptate si toti se cred puternici. Nici in afara familiei, lucrurile nu stau grozav: Dinu (Ioan Batinas) este involuat emotional, iar Gigi (Alexandru Papadopol) nu-si poate asuma responsabilitati. Dar din imperfectiune se nasc umorul, hazul si divertismentul. „Marea-i umeda, ca e apa“ si „Daca te sinucizi, te omor!“, spune Chiriachita. Intr-o lume perfecta, palaria lui Spirache ar fi costat 400 de lei si-atat, fara comentarii si angoase, fara migrari de la Mageanu la Stanciulescu si de la Stanciulescu la Mageanu. Si-atunci, nu ar mai fi ras nimeni.

Regizata de Alexandru Dabija, costumata de Corina Gramosteanu si decorata de Helmuth Strümer, piesa aduce, ca noutate, transparenta. Atmosfera de familie, saraca la inceput, bogatasa in final, este mult mai transparenta. Se vad aburii care ies din mancarea pusa la fiert, cotetul cu o singura gaina este inclus in decor, masa din bucatarie este la vedere. Opulenta este si ea la fel de vizibila. Odata cu inavutirea clanului Necsulescu, neajunsurile si semnele saraciei sunt inlocuite cu o canapea hiper dimensionata, o canapea care inghite scena si care acapareaza actorii pe, sub sau dupa ea. Mult mai transparente sunt si personajele. O vedem pe Dacia in timp ce-si schimba hainele, in furou si cu portjartiere, iar pe Traian in maieu, luandu-l in suturi pe disproportionatul Decebal. Am certitudinea ca aceste trucuri regizorale il pun in evidenta, prin contrast, il fac si mai transparent, de fapt, pe Spirache – omul simplu, sincer, deloc strain de mizeria din jur, dar care prin consecventa felului de-a fi castiga simpatia publicului, electoral sau familial.