1. Daca esti copil, fii sigur ca citesti multe carti. Petrece-ti majoritatea timpului facand asta, si nu altceva.

2. Daca esti adult, incearca sa citesti ce ai scris cu ochii unui strain sau, si mai bine, cu ochii unui dusman.

3. Nu-ti „romanta” vocatia. Poti sau nu sa scrii bine. Nu exista „un mod de a fi al scriitorului”. Tot ceea ce conteaza este ce lasi in pagina.

4. Evita-ti slabiciunile. Dar fa-o fara sa-ti spui ca lucrurile pe care nu le poti face nu merita sa fie facute. Nu-ti camufla neincrederea sub dispret.

5. Rezerva-ti un timp decent intre scrierea unui text si editarea lui.

6. Evita gastile, cercurile de prieteni, grupurile. Prezenta unei multimi in viata ta nu te va face sa scrii mai bine decat ai putea-o face.

7. Lucreaza la un calculator deconectat de la internet.

8. Protejeaza-ti timpul si spatiul in care scrii. Si tine-i pe toti la distanta, chiar si pe cei mai dragi tie.

9. Nu confunda laudele cu implinirea.

10. Spune adevarul, chiar daca o faci voalat – dar spune-l! Resemneaza-te cu faptul ca nemultumirea te va face toata viata trist.

Sursa: Brain Pickings

Post-ul Zadie Smith – 10 reguli pentru a scrie bine apare prima dată în din viata punct ro.

Farmecul acestor carti, considerate cele mai frumoase, consta in faptul ca sunt atemporale si aspatiale: pot fi citite oricand si oriunde. Nu presupun necesitatea unui hamac sub un palmier sau a unei guri de soba. Sunt ele insele si traiesc intens oriunde-ar fi si oricand s-ar afla: metrou, birou, fotoliu, vara, toamna, dimineata sau seara.

Citatele sunt transcrise in ordinea lor cronologica si sustin etape importante din viata lui Petrini:

1. “O viata este totul si felul cum se desfasoara ea este adesea halucinant.”

2. “Iubito, ma gandesc la tine/ Ca un borfas la ceasul unui lord/ Si se ciocnesc in carnea mea drezine/ Si caii au atac de cord.”

3. “Un om nu e doar ceea ce cred altii despre el ca este. Ba chiar, cateodata, e cu totul altceva.”

4. “Teama de moarte e cu atat mai mare, cu cat suntem mai putin legati de viata.”

5. “Nu exista in nimeni virtuti in stare pura si nici farmec fara revers.”

6. “Trebuie sa desprindem o filozofie tonica din intamplarile celor parasiti.”

7. “Parintii sunt cele doua zeitati protectoare si le pot determina copiilor destinul mai mult decat conjunctia astrelor cand se nasc.”

8. “Depresia este un amestec de regret dureros, de mila fata de noi insine si de repros nedefinit adresat intregii lumi.”

9. “Intr-o iubire, (…) sufletul se preda.”

10. “Mitul acesta al fericirii prin iubire (…) n-a incetat si nu va inceta sa existe pe pamantul nostru, sa moara adica si sa renasca perpetuu. Si atata timp cat aceste trepte urcate si coborate de mine vor mai fi urcate si coborate de nenumarati altii, aceasta carte va marturisi oricand… daca dragoste nu e, nimic nu e!…”

Marin Preda fata in fata cu primele exemplare ale cartii 

Cea dintai editie a romanului Cel mai iubit dintre pamanteni a fost publicata in 1980, anul mortii scriitorului. Laurentiu Fulga, martor la sosirea primelor exemplare din tipografie, a notat in Portretul scriitorului in februarie ’80, Timpul n-a mai avut rabdare (Cartea Romaneasca, 1981) reactia lui Marin Preda vizavi de acest eveniment, unul care avea sa-i marcheze cea din urma bucurie din viata sa. La scurt timp, scriitorul a fost gasit mort, in camera lui de creatie de la Palatul Mogosoaia.

“Marin Preda a cantarit dintai, pe palme, masivitatea celor trei volume stranse in banderola si le-a considerat intr-o ipotetica asezare in rafturi de biblioteca. Apoi si-a scos ochelarii si a tras usor banderola, pentru ca nimic sa nu se strice din unitatea cartii, a frunzarit volumele unul dupa altul si si-a apropiat privirea mioapa de unele pagini, sa vada si el cat de aerata e pagina, litera cat de lizibila. A indepartat apoi volumele de el, pe el insusi s-a indepartat de existenta lor independenta si a rostit, abia auzit, precum Armstrong, la savarsirea primului pas pe luna «- Asta e!» si a sorbit usor din paharul cu vin rosu pe care-l avea dinainte…”.

Post-ul Cel mai iubit dintre pamanteni in 10 citate apare prima dată în din viata punct ro.

Nu imi doresc sa ma recunoasca lumea. Imi doresc sa imi placa sa scriu.

Un roman care incepe cu un tunel in zapada, continua cu o poteca si se incheaga cu o intalnire magica – intalnirea dintre un copil si un adult. Asa a fost si intalnirea dintre cititori si Filip Florian, asta seara, la Carturesti Verona.

De Filip Florian am auzit prima data intr-o… librarie. Am vazut titlul Degete mici, scris cu rosu, in colectia Top 10+ de la Polirom, m-a atras teribil sintagma in sine si am cumparat cartea. De la primele pagini am intuit ceea ce urma sa fie “the beginning of a beautiful friendship”; astfel, dupa Degete mici au urmat Baiuteii (roman scris in tandem cu Matei Florian, fratele lui), Zilele regelui si recenta Toate bufnitele.

 “Povestea din Toate bufnitele se datoreaza Deltei. Am fost acolo cu Matei si cu un prieten foarte bun, Ernest, in octombrie 2009. Era o seara tarzie, in care ramaseseram fara tigari, era o perioada ciudata. La un moment dat, Matei si Ernest au inceput sa imite tipatul bufnitelor si au facut-o atat de bine, incat pasarile au venit la noi, la cort. Chestia aia a fost asa de misto, incat m-a marcat si a iesit cartea asta”, a spus Filip Florian, dupa lectura publica de la Carturesti Verona, eveniment moderat de Marius Chivu. Dialogul cu Marius Chivu a fost un prilej excelent de-a afla detalii din laboratorul scriitorului, care sunt ingredientele secrete, cat e adevar si cat fictiune in cartea devenita deja bestseller al editurii Polirom la Gaudeamus 2012.

Ce nu este romanul Toate bufnitele

Nu este o biografie si nici un roman despre comunism. “E o carte despre biografiile altora, prieteni dragi la care tin foarte mult. Nu se poate sa am doua biografii paralele, una in Baiuteii si alta aici”, a precizat scriitorul. Intrebat cum s-a gandit sa plaseze tema comunismului in roman, Filip Florian a replicat: “Nu am facut-o intentionat. Spun cu mana pe inima ca scriu pentru ca simt o pofta nebuna sa scriu ceva in cartea aia, despre aia. Pana nu esti provocat cu adevarat despre ceea ce scrii, degeaba scrii. Eu scriu ce e in mine din aia 21 de ani de comunism, atat cat i-am trait”. Cat despre reconstituirea personajelor din roman care au fost in detentie, scriitorul accentueaza ca important este ca ele sa fie verosimile, credibile. Prin urmare, comunismul nu este decat un pretext, o cale de-a cunoaste mai bine personajul, de a-i da viata si de a-l face convingator.

Cafea, tigari si un ingredient secret

Care sunt tabieturile lui Filip Florian atunci cand scrie? Ne spune tot el: “Dependenta de loc. De exemplu, Degete mici a fost scrisa integral in mansarda din Sinaia, dupa care au aparut invitatii de genul rezervatiilor de creatie. Am scris si-acolo. Apoi, fumez ingrozitor de mult in timp ce scriu, incep cu un litru de cafea, dupa care mi se face rau si beau trei, patru litri de ceai. Si mai e ceva, daca tot vorbim de tabieturi: imi place linistea. Linistea de mormant, linistea totala”.

Despre scris:

“Pana nu traiesti cu toata suflarea ce scrii, nu ai de ce s-o faci.”

“O carte, dupa ce ai creat-o si ai facut-o sa fie fireasca, trebuie sa o ucizi.”

“Meseria de scriitor e una care-ti toaca nervii, asa cum toci vinetele.”

Post-ul Filip Florian – despre scris, tabieturi si bufnite apare prima dată în din viata punct ro.