Nu imi doresc sa ma recunoasca lumea. Imi doresc sa imi placa sa scriu.

Un roman care incepe cu un tunel in zapada, continua cu o poteca si se incheaga cu o intalnire magica – intalnirea dintre un copil si un adult. Asa a fost si intalnirea dintre cititori si Filip Florian, asta seara, la Carturesti Verona.

De Filip Florian am auzit prima data intr-o… librarie. Am vazut titlul Degete mici, scris cu rosu, in colectia Top 10+ de la Polirom, m-a atras teribil sintagma in sine si am cumparat cartea. De la primele pagini am intuit ceea ce urma sa fie “the beginning of a beautiful friendship”; astfel, dupa Degete mici au urmat Baiuteii (roman scris in tandem cu Matei Florian, fratele lui), Zilele regelui si recenta Toate bufnitele.

 “Povestea din Toate bufnitele se datoreaza Deltei. Am fost acolo cu Matei si cu un prieten foarte bun, Ernest, in octombrie 2009. Era o seara tarzie, in care ramaseseram fara tigari, era o perioada ciudata. La un moment dat, Matei si Ernest au inceput sa imite tipatul bufnitelor si au facut-o atat de bine, incat pasarile au venit la noi, la cort. Chestia aia a fost asa de misto, incat m-a marcat si a iesit cartea asta”, a spus Filip Florian, dupa lectura publica de la Carturesti Verona, eveniment moderat de Marius Chivu. Dialogul cu Marius Chivu a fost un prilej excelent de-a afla detalii din laboratorul scriitorului, care sunt ingredientele secrete, cat e adevar si cat fictiune in cartea devenita deja bestseller al editurii Polirom la Gaudeamus 2012.

Ce nu este romanul Toate bufnitele

Nu este o biografie si nici un roman despre comunism. “E o carte despre biografiile altora, prieteni dragi la care tin foarte mult. Nu se poate sa am doua biografii paralele, una in Baiuteii si alta aici”, a precizat scriitorul. Intrebat cum s-a gandit sa plaseze tema comunismului in roman, Filip Florian a replicat: “Nu am facut-o intentionat. Spun cu mana pe inima ca scriu pentru ca simt o pofta nebuna sa scriu ceva in cartea aia, despre aia. Pana nu esti provocat cu adevarat despre ceea ce scrii, degeaba scrii. Eu scriu ce e in mine din aia 21 de ani de comunism, atat cat i-am trait”. Cat despre reconstituirea personajelor din roman care au fost in detentie, scriitorul accentueaza ca important este ca ele sa fie verosimile, credibile. Prin urmare, comunismul nu este decat un pretext, o cale de-a cunoaste mai bine personajul, de a-i da viata si de a-l face convingator.

Cafea, tigari si un ingredient secret

Care sunt tabieturile lui Filip Florian atunci cand scrie? Ne spune tot el: “Dependenta de loc. De exemplu, Degete mici a fost scrisa integral in mansarda din Sinaia, dupa care au aparut invitatii de genul rezervatiilor de creatie. Am scris si-acolo. Apoi, fumez ingrozitor de mult in timp ce scriu, incep cu un litru de cafea, dupa care mi se face rau si beau trei, patru litri de ceai. Si mai e ceva, daca tot vorbim de tabieturi: imi place linistea. Linistea de mormant, linistea totala”.

Despre scris:

“Pana nu traiesti cu toata suflarea ce scrii, nu ai de ce s-o faci.”

“O carte, dupa ce ai creat-o si ai facut-o sa fie fireasca, trebuie sa o ucizi.”

“Meseria de scriitor e una care-ti toaca nervii, asa cum toci vinetele.”