Ramuri inmugurite, pasari si viorele. Umbrele de soare, barci si valurile marii. Frunze ingalbenite si picaturi de ploaie. Erau simboluri clasice care te trimiteau spre anotimpuri. Si, ca toate simbolurile, aveau viciile lor: repetate la nesfarsit, deveneau monotone. Cum le „recuperau“ vitrinierii farmecul originar?

Trebuiau improspatate, regandite, reinterpretate, pentru a reda privitorului senzatia ca „noul este mai nou ca la-nceput“. Astfel, o floare exotica, supradimensionata, intr-o vitrina de iarna, va intra in contrast cu vremea de afara si va atrage atentia. „Omul se opreste, se uita si poate intra in magazin“, spun fratii Iftime. Pana la urma, expui ca sa vinzi. O vitrina trebuie sa fie „epica“, sa spuna o poveste, sa-ti faca semn din strada si sa te cheme la ea: „S-a intamplat o data, era intr-o duminica, sa fiu sunat de la magazin, sa vin sa «demontez» un costum de schi prins in bolduri, asezat intr-o vitrina. I-am spus vanzatoarei ca exista costume de schi in depozit, acelasi model, aceeasi marime si ca poate vinde unul dintre acelea. Dar ea mi-a zis nu, cumparatorul il vrea special pe cel din vitrina. Il prinsesem in bolduri si reda miscarea unui schior, asa cum era el asezat. Trebuia sa stii sa exprimi detaliul asta, sa stii cum pozitionezi boldurile acelea“. Iata cum un creator de vitrine nu era doar regizor sau pictor decorator, ci si un fel de papusar, un manuitor de costume. Dar inainte de toate astea, era om, iar cei doi interlocutori ai mei zambesc cand isi amintesc cum dimineata, dupa ce semnau condica, coborau, pe strada mare, spre cafenea, luau 50 de coniac, ascultau o muzica straina si puneau pe hartii idei noi pentru concursul care batea la usa. „Va place sa va amintiti partea aceasta a vietii?“, ii intreb, intrerupandu-le scurta reverie. „Da! Cum sa nu?! Faceam ce vroiam noi, nu ne controla nimeni, nu ne dicta nimeni nimic“. Iar timpul trairii, diferit de cel al marturisirii, continua sa se deseneze. In fiecare an se organizau, pe tara, concursuri de vitrine. La Bucuresti, Iasi, Cluj, Timisoara sau Constanta. Primeau acasa invitatia, dimensiunea vitrinei, schita si ce marfuri urmau sa aranjeze. Totul era extrem de bine organizat, pana in cele mai mici detalii.

Comertul era impartit in anotimpuri, anotimpurile in luni, iar fiecare luna in parte avea tema ei care urma sa fie reprezentata prin etalarea anumitor marfuri.

CALENDARUL VITRINELOR

Ianuarie

– „Desfacerea albiturilor“ (articole pentru sporturi de iarna, tesaturi si confectii pentru ocazii);

Februarie

– „Desfacerea maruntisurilor/ Aranjarea vitrinelor pentru sezonul de primavara“ (articole de parfumerie, cosmetice, gablonzuri si articole pentru decoratiuni interioare);

Martie

– „Martisor“, „Primavara“, „Decada cadourilor pentru femei“ (tricotaje, marochinarie, articole de podoaba, parfumerie);

Aprilie

– „Luna curateniei“ (articole de gradinarit, lacuri, vopsele, articole de pescuit);

Mai

– „Luna imprimeurilor“, „Decada cadourilor pentru copii“ (articole pentru sezonul de excursii si turism);

Iunie

– „Luna incaltamintei si a confectiilor de vara“, „Desfacerea articolelor de camping, voiaj, turism si pentru concedii“, „Expozitii cu produse de artizanat“, „Bucuria Copiilor“ (articole de plaja, strand, concedii, jucarii);

Iulie

– „Luna inceputului de vara“, „Prezentarea articolelor electrotehnice, televizoare, frigidere, masini de spalat“ (prezentarea articolelor de camping, foto si pescuit);

August

– „Prezentarea uniformelor scolare si alte articole pentru pionieri, scolari si studenti“, „23 august“ (articole de sport, biciclete, motorete, motociclete, articole muzicale, discuri);

Septembrie

– „Toamna“ sau „Prezentarea articolelor de uz casnic, de incalzit, de tesaturi si confectii pentru seara“ (articole de vanatoare, pentru anul scolar si universitar, obiecte pentru lucrari casnice);

Octombrie

– „Pregatirea“ sau „Prezentarea de articole de blanarie si imitatii, incaltaminte de cauciuc, televizoare si radio“ (corpuri de iluminat, decoratiuni interioare, pardesie si paltoane);

Noiembrie

– „Luna preparatelor culinare“ si „Prezentarea de confectii si incaltaminte pentru sezonul de iarna“ (articole de sport pentru sezonul de iarna);

Decembrie

– „Luna cadourilor“, „Prezentarea de articole de imbracaminte si incaltaminte pentru sarbatorile de iarna si revelion“, „Aranjarea vitrinelor cu articole pentru sporturi de iarna“ (articole pentru pomul de iarna, jucarii, dulciuri, bauturi, produse alimentare specifice reuniunilor si revelionului).

In afara de respectarea temelor mari, respectarea culorilor era si ea la fel de importanta – cand era frig, se foloseau culori calde, cand era cald, culori reci. Literele trebuiau si ele alese atent, sa fie cat mai usor de recunoscut, iar pentru captarea privitorilor se foloseau titluri in doua culori, cu scopul de-a obtine un contrast puternic. Combinatiile cromatice erau urmatoarele: litera alba/ fond negru, litera alba/ fond rosu, litera neagra/ fond galben, litera albastra/ fond alb, litera neagra/ fond rosu, litera rosie/ fond alb, litera alba/ fond albastru. „Dar, dupa ce a venit Revolutia, gata, s-a dus totul. Nu mai avea nimeni nevoie de noi. Acum e un bazar in magazine, in vitrine la fel“, spun interlocutorii mei, referindu-se, strict, la magazinele din provincie. Si au dreptate. Iar pentru a intelege si mai bine, ma intorc de unde am plecat.

„Etalarea marfurilor – documentar“. Rasfoiesc manualul si descopar ca ceea ce se anuntase plictisitor si scris intr-un limbaj de lemn devine, in ultima parte, cel putin captivant. Ca intr-un tablou. Acum le dau dreptate celor doi pictori decoratori. Asa e, candva, „treaba era serioasa“.

SCHITE DE VITRINE din „Etalarea marfurilor – documentar“

Slogan: Mesterul casei
Compozitia simpla, rectangulara impune o etalare ordonata a produselor din aceasta grupa. Centimetrul de tamplarie supradimensionat care serveste drept decor poate fi, totodata, si suport pentru suspendarea panourilor sau a produselor. Pe blatul vitrinei sunt expuse marfurile care se preteaza la o etalare in vrac.

Slogan: Confectii pentru toate ocaziile
Pe panouri separate sunt etalate, grupat, pe destinatii (la serviciu, acasa si in timpul liber), confectii si tricotaje pentru femei. Prezenta manechinului este necesara pentru a anima produsele etalate.

Slogan: Eleganta la genul masculin
Elemente de decor putine, simple, dar care dau posibilitatea sa se etaleze multe produse; in punctul central, este asezat un manechin imbracat elegant. Iar in cele doua dulapuri cu usile larg deschise sunt expuse articole vestimentare pentru barbati. Pe usi si in cuierul suspendat se etaleaza articole complementare. Ramele de lemn sunt intarite cu coltari si fixate in blat.

Post-ul Vitrinele pe vremea lui Ceausescu – de la idee, direct la strada (partea II) apare prima dată în din viata punct ro.

„Ia citeste ce scrie aici!“ si mi se intinde un fel de manual, in format A4, cu titlul „Etalarea marfurilor – documentar“. Il deschid si incep sa citesc: „ORDIN: Se aproba Programul de masuri pentru imbunatatirea prezentarii retelei, etalarii marfurilor, vitrinelor si…“. Ma opresc.

„Nu mai am chef sa citesc, suna prea pretios, povestiti-mi dumneavoastra cum era cu vitrinele“. „Ei, daca nu vrei, nu mai citi, da’ vezi cat de serioasa era treaba? Asta vreau sa spun. Iti dai seama dupa cum suna aici. Si sa stii ca tot aici, in cartea asta, gasesti tot ce vrei despre vitrine. O sa vezi“. Asa a inceput discutia mea cu fratii Iftime. In contextul acestui reportaj, aproape ca nu mai conteaza cum era vremea de-afara, ce stiri se dadeau la tv sau care era starea mea de spirit. Povestile acestor doi fosti pictori decoratori au „redesenat“ timpul marturisirii. Fascinant si apetisant, asa cum nu se mai intampla azi, nici macar intr-o vitrina de provincie.

Exista, pe vremea lui Ceausescu o scoala, cu un nume precis si o adresa la fel de precisa: postliceala „N. Kretulescu“, specializarea „pictori decoratori si vitrinieri“, Bucuresti. Exista chiar si un maestru, Ramiro, specialist in cursuri de etalare, care avea darul sa faca dintr-o bucata de metraj si cinci bolduri o rochie, ba inca sa-i mai puna si-o floare in piept. Iar la sfarsit, dupa terminarea scolii, se dadea examen, din psihologia marfii, istoria artei si, in plus, un decor de facut. Dar oricat de organizate si de serioase erau lucrurile din punct de vedere teoretic, daca, practic, decorul nu-ti iesea, totul era in zadar. Iar ca sa-ti iasa, aveai nevoie si de inspiratie, starea de gratie care pune in miscare lucrurile. Mai ales atunci cand lucrurile se afla intr-o vitrina, cand trebuie aranjate ca intr-un tablou, cu planul intai si planul doi, contraste si centru de interes. De unde veneau ideile, date fiind lipsa de informatii si accesul blocat la sursele externe din timpul comunismului?

„De unde? Din cap! Din capul nostru! Trebuia sa ai imaginatie, sa vii cu idei“. Si-si amintesc, cand unul, cand altul, cum s-au dus pe munte sa caute o coaja de mesteacan pentru un decor, cum au transformat o lada veche intr-un sipet din care curgeau bijuterii, cum au pus un manechin pe un pick-up ca sa se invarta. Sau cum au creat un gard din scandurile unuia real, in care au agatat borcane de diferite marimi si cum, pe cel mai mare dintre ele au scris „Achizitionam borcane si sticle“. „Asta era tema vitrinei – trebuia sa punem accent pe mesajul asta, printr-un borcan care sa iasa in evidenta, ca sa atraga atentia trecatorilor. Am luat premiul trei cu acest decor“, spun ei. Iar dupa idei, veneau materialele. Si nu faceau nici aici rabat de la imaginatie. Foloseau, de la obiecte banale – staniol, polistiren, plastic, hartie colorata, culori pe baza de apa sau ulei, ace cu gamalie si fir de nailon -, pana la cele mai neobisnuite – clisee de la radioscopii bagate in soda caustica, floricele de porumb si panza apretata. Si toate acestea, teoria, ideile, materialele se invarteau in jurul unei singure filozofii: marfa trebuia sa arate ca un tablou, sa fie aerisita, curata, grupata. Sa te atraga. O adevarata strategie de marketing, din culisele careia voi reveni cu si mai multe detalii maine, in partea a doua.

Partea a doua…

Post-ul Vitrinele pe vremea lui Ceausescu – de la idee, direct la strada (partea I) apare prima dată în din viata punct ro.