<?xml version="1.0" encoding="UTF-8"?><rss version="2.0"
	xmlns:content="http://purl.org/rss/1.0/modules/content/"
	xmlns:wfw="http://wellformedweb.org/CommentAPI/"
	xmlns:dc="http://purl.org/dc/elements/1.1/"
	xmlns:atom="http://www.w3.org/2005/Atom"
	xmlns:sy="http://purl.org/rss/1.0/modules/syndication/"
	xmlns:slash="http://purl.org/rss/1.0/modules/slash/"
	>

<channel>
	<title>roman | din viata punct ro</title>
	<atom:link href="https://dinviata.ro/eticheta/roman/feed/" rel="self" type="application/rss+xml" />
	<link>https://dinviata.ro/eticheta/roman/</link>
	<description>Din viaţă cu cele mai bune intenţii.</description>
	<lastBuildDate>Fri, 19 Feb 2016 10:32:21 +0000</lastBuildDate>
	<language>ro-RO</language>
	<sy:updatePeriod>
	hourly	</sy:updatePeriod>
	<sy:updateFrequency>
	1	</sy:updateFrequency>
	<generator>https://wordpress.org/?v=6.1.14</generator>

<image>
	<url>https://dinviata.ro/wp-content/uploads/2016/02/cropped-dv-icon-32x32.png</url>
	<title>roman | din viata punct ro</title>
	<link>https://dinviata.ro/eticheta/roman/</link>
	<width>32</width>
	<height>32</height>
</image> 
	<item>
		<title>Scriitorul pentru care am cumpărat o revistă</title>
		<link>https://dinviata.ro/scriitorul-pentru-care-am-cumparat-o-revista/</link>
					<comments>https://dinviata.ro/scriitorul-pentru-care-am-cumparat-o-revista/#respond</comments>
		
		<dc:creator><![CDATA[anca hromadnik]]></dc:creator>
		<pubDate>Sat, 20 Jun 2015 14:03:27 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[din amintiri]]></category>
		<category><![CDATA[din culise]]></category>
		<category><![CDATA[Formula As]]></category>
		<category><![CDATA[Inimi cicatrizate]]></category>
		<category><![CDATA[Întâmplări în irealitatea imediată]]></category>
		<category><![CDATA[Max Blecher]]></category>
		<category><![CDATA[roman]]></category>
		<category><![CDATA[Vizuina luminată]]></category>
		<guid isPermaLink="false">http://dinviata.ro/?p=2151</guid>

					<description><![CDATA[<p>Există o pagină Max Blecher pe Facebook. De-aici primesc mereu noutăţi legate de unul dintre scriitorii care îmi plac. Tot de-aici am primit ştirea că „Formula As“ a publicat un articol despre el. M-am dus repede să cumpăr revista. Recunosc, nu am mai făcut asta de mult.  Max Blecher este un scriitor aproape mort în [&#8230;]</p>
<p>Post-ul <a rel="nofollow" href="https://dinviata.ro/scriitorul-pentru-care-am-cumparat-o-revista/">Scriitorul pentru care am cumpărat o revistă</a> apare prima dată în <a rel="nofollow" href="https://dinviata.ro">din viata punct ro</a>.</p>
]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[<p>Există o <a href="https://www.facebook.com/pages/Max-Blecher/1559220724348603?fref=ts">pagină Max Blecher</a> pe Facebook. De-aici primesc mereu noutăţi legate de unul dintre scriitorii care îmi plac. Tot de-aici am primit ştirea că „Formula As“ a publicat un articol despre el. M-am dus repede să cumpăr revista. Recunosc, nu am mai făcut asta de mult. <span id="more-2151"></span></p>
<hr />
<p>Max Blecher este un scriitor aproape mort în publicaţiile pe suport de hârtie sau online. Probabil că e o chestiune de gust sau, cum se spune, e un autor „nişat“. Şi poate că e mai bine să rămână aşa. Altfel, ar fi devenit ca destinaţiile supraaglomerate, în care toată lumea vrea să meargă. Şi pe care alţii ajung să le evite. </p>
<p>Prin urmare, când am primit pe Facebook informaţia că „Formula As“ a publicat un articol despre el, am vrut s-o cumpăr numaidecât. Materialul conţine o serie de fotografii inedite și mărturisiri din corespondenţa Otiliei Ţeposu cu Dora Blecher Wechsler, sora scriitorului. Otilia Ţeposu este soţia criticului literar Radu G. Ţeposu, autorul primei monografii despre Max Blecher, <em>Suferinţele tânărului Blecher</em>.</p>
<p>Am selectat câteva detalii din articolul amintit şi le-am completat, unde a fost cazul, cu informaţii noi sau fragmente din cărţile lui Max Blecher. „Formula As“, nr. 23, 11-18 iunie 2015, se mai găseşte la chioşcuri şi costă 3,5 lei. </p>
<p><strong>1. Părinţii lui, evrei de origine, s-au numit Lazăr şi Bella Blecher.</strong> Bunicii din partea tatei s-au născut în Roman, iar cei din partea mamei, în Botoşani. Max Blecher s-a născut, şi el, tot în Botoşani (8 septembrie 1909) &#8211; fiind primul copil născut, Bella Blecher şi-a dorit să trăiască acest eveniment alături de părinţii ei. Când a împlinit două luni, s-a întors cu el la Roman, acolo unde locuia împreună cu Lazăr.</p>
<p><strong>2. Lazăr Blecher importa porţelanuri şi cristaluri fine din străinătate.</strong> De la el, Maniu (numele de alint al lui Max Blecher), Dora (1912-2008) şi Frida (1914-1995), surorile lui mai mici, au deprins dragostea pentru obiectele frumoase. Iar de la mama, dragostea pentru flori: „Mama iubea mult florile. Când ieşeau primii ghiocei, ea ni-i aducea“, notează Dora în corespondenţă. </p>
<p><strong>3. A început să scrie poezii şi eseuri de la 12 ani.</strong> Primul text publicat a fost o scriere critică despre <em>Cartea de la San Michele</em>, a lui <a href="https://ro.wikipedia.org/wiki/Axel_Munthe">Axel Munthe</a>. Avea aproximativ 16 ani.</p>
<p><strong>4.</strong> <strong><em><a href="https://ro.wikisource.org/wiki/%C3%8Ent%C3%A2mpl%C4%83ri_%C3%AEn_irealitatea_imediat%C4%83">Întâmplări în irealitatea imediată</a></em>, <em><a href="https://ro.wikisource.org/wiki/Inimi_cicatrizate">Inimi cicatrizate</a></em> şi <em><a href="https://ro.wikisource.org/wiki/Vizuina_luminat%C4%83">Vizuina luminată</a></em> sunt principalele lui romane.</strong> A mai scris versuri, eseuri, cronici teatrale şi de film, scrisori către prieteni (recomand pentru corespondenţa lui, <em><a href="https://ro.scribd.com/doc/167045571/Madalina-Lascu-MAx-Blecher-Mai-Putin-Cunoscut-Corespondenta-Si-Receptare-Critica">Max Blecher, mai puţin cunoscut</a></em>, publicată la Editura Hasefer, în 2000). Îi plăceau muzica (a cântat la vioară şi la chitară) şi desenul. </p>
<blockquote>
<p>Până în 1946, eu nu am ştiut nimic despre blockul cu desene făcute de Maniu. Apoi, când le-am văzut, mi-am dat seama de ce părinţii nu vroiau să le vedem. Şi-au dat seama că reprezentau chinurile bolii care îl mistuiau. Erau desene &lt;&lt;în peniţă&gt;&gt;, în tuş negru şi roşu (&#8230;), în linii ce exprimau explozii puternice. Erau, indiscutabil, nişte metafore ale propriilor suferinţe, transfigurări ale bolii care-l mistuia. Desenele reprezentau figuri mistice, monştri înfiorători şi figuri diabolice (&#8230;). Întreaga mapă de desene a rămas multă vreme în casa părintească, bine pitită. Din păcate, nu mai ştiu ce s-a întâmplat cu ea.<br /> (Formula As, nr. 23, 11-18 iunie 2015, p. 25)</p>
</blockquote>
<p><strong>5.</strong> <strong>Primele dureri în zona lombară au început la 16 ani şi-au fost provocate de un accident stupid. </strong></p>
<blockquote>
<p>S-a dus să joace fotbal şi un jucător l-a lovit puternic cu piciorul. Pe vremea aceea, băieţii purtau bocanci şi lovitura a fost dură. A stat un timp în pat, doctorii i-au prescris comprese şi calmante, mai târziu a fost tratat şi cu sulfamide. Avea perioade când se făcea bine şi ducea o viaţă normală, altă dată cădea la pat şi boala progresa. A fost mai întâi o infecţie microbiană; în Franţa, au numit-o &lt;&lt;Morbul lui Pott&gt;&gt;. Dar nu a fost de la început tuberculoză. Mulţi ani după moartea lui, doctorii spuneau că dacă pe vremea când trăia Maniu ar fi existat antibiotice, ar fi fost salvat.<br /> (Formula As, nr. 23, 11-18 iunie 2015. p. 24)</p>
</blockquote>
<p><strong>6. A fost internat la Sanatoriul de boli osoase din Berck-sur-Mer, unde a stat doi ani într-un corset de ghips.</strong> Apoi la Leysin, în Elveţia. Iar în România, la Sanatoriul Saint Vincent de Paul din Bucureşti şi la Techirghiol. Experienţa din Berck este sursa de inspiraţie pentru <em>Inimi cicatrizate</em>. </p>
<blockquote>
<p style="text-align: left;">&#8211; În fond, pentru mine personal, boala nu mi se pare chiar atât de îngrozitoare&#8230;, spuse Emanuel lui Ernest, în timp ce aşteptau în odaie să li se anunţe venirea trăsurii.<br />           Am avut întotdeauna în mine un fond de lene care se găseşte acum pe deplin satisfăcut, continuă el. Îmi întind oasele pe căruţ, mă odihnesc admirabil, mă simt foarte bine&#8230; şi n-am nici o dorinţă să umblu&#8230; Cred că dacă m-aş ridica, durerile s-ar înfige din nou în spate necruţătoare. Un singur lucru mă chinuie&#8230;<br />           Tatăl lui, care stătea şi citea în aparenţă ziarul, ridică brusc capul.<br />           &#8211; Mă chinuie gândul că încet, încet va trebui să devin un adevărat bolnav&#8230; Că tot ce iau acum drept lenevie şi odihnă va deveni în curând un prizonierat teribil&#8230; Mi-e frică de scoborâş&#8230; mi-e frică să nu ajung a umbla cu două bastoane, sărind ca o broască&#8230;<br />           &#8211; Vezi doar bine că eu m-am vindecat, îl încurajă Ernest şi bătu cu pumnul în piept.<br />           &#8211; Porţi şi dumneata un corset? întrebă Emanuel.<br />           Pieptul sunase dur.<br />           &#8211; Da&#8230; dar un corset simplu, nu de ghips, răspunse cu jumătate de gură Ernest.<br />           &#8211; Pot să-l văd?<br />           Ernest îşi scoase haina şi cămaşa. Semăna acum cu un luptător antic cuirasat în scutul lui, ori cu un bust mecanic, plin de şuruburi şi curele, expus într-o vitrină ortopedică. Corsetul îi ţinea trupul rigid de la şolduri până la umeri. Era confecţionat dintr-un celuloid roz, perforat cu mii de găurele şi legat cu şireturi la spate. În jurul gâtului, în jurul şoldurilor şi pe laturi era înşurubat şi strâns cu o montură de nichel, foarte complicată.<br />           &#8211; Şi cât timp mai trebuie să-l porţi? întrebă Emanuel.<br />           &#8211; Acesta nu-l mai părăsesc niciodată, răspunse Ernest. Doar noaptea la culcare îl scot&#8230; Trebuie să-l îmbrac mereu&#8230; toată viaţa poate&#8230;<br />           Emanuel rămase tăcut şi gânditor. <br />           &#8211; Ei bine, decât să reintru în viaţă închis ermetic în asemenea aparat, prefer să&#8230;<br />           Tăcu şi lăsă fraza neisprăvită. Se făcu în odaie o mică tăcere. Tatăl lui se înfundă din nou în lectură în timp ce Ernest se îmbrăcă la loc.</p>
<p style="text-align: left;">(Inimi cicatrizate, Editura Aius-Craiova, Vinea-Bucureşti, 1999, p. 140)</p>
</blockquote>
<p><strong>7. Pentru că boala evolua vertiginos, iar tratamentele nu mai aveau nici un efect, scriitorul a ales să se întoarcă în Roman şi să aştepte aici sfârşitul.</strong> A locuit, în ultima parte a vieţii, într-o casă cumpărată de tatăl lui, pe str. Costache Morţun nr. 4. Grădina din spatele casei, plină cu<a href="http://dositeea.blogspot.ro/2013/08/condurasi.html"> conduraşi</a>, era locul în care scria vara. Conduraşii erau florile lui preferate. Din păcate, casa a fost demolată în 2013. </p>
<figure id="attachment_2171" aria-describedby="caption-attachment-2171" style="width: 500px" class="wp-caption aligncenter"><a href="http://dinviata.ro/wp-content/uploads/2015/06/casa.jpg"><img decoding="async" class="wp-image-2171 size-full" src="http://dinviata.ro/wp-content/uploads/2015/06/casa.jpg" alt="casa" width="500" height="500" srcset="https://dinviata.ro/wp-content/uploads/2015/06/casa.jpg 500w, https://dinviata.ro/wp-content/uploads/2015/06/casa-150x150.jpg 150w, https://dinviata.ro/wp-content/uploads/2015/06/casa-300x300.jpg 300w, https://dinviata.ro/wp-content/uploads/2015/06/casa-144x144.jpg 144w, https://dinviata.ro/wp-content/uploads/2015/06/casa-50x50.jpg 50w" sizes="(max-width: 500px) 100vw, 500px" /></a><figcaption id="caption-attachment-2171" class="wp-caption-text">Casa de pe Costache Morţun nr. 4, în care a locuit M. Blecher</figcaption></figure>
<p><strong>8. A scris imobilizat la pat, pe genunchi, ajutat de o lădiţă comandată special de tatăl lui, lucrată dintr-un lemn uşor.</strong></p>
<blockquote>
<p>Capacul îi servea ca masă de scris şi înăuntru îşi ţinea ustensilele. După moartea lui Maniu, Saşa Pană a venit la Roman, iar tata i-a predat tot ce a rămas de la el: manuscrise, corespondenţă, fotografii. A pus totul în lădiţa de lemn şi i-a dat-o lui Saşa Pană, care i-a promis tatei că o va preda Academiei Române. Aceasta fusese şi dorinţa lui Maniu.<br /> (Formula As, nr. 23, 11-18 iunie 2015. p. 25)</p>
</blockquote>
<p><strong>9. Max Blecher este înmormântat în Cimitirul evreiesc de pe str. Bogdan Dragoş, din Roman,</strong> care nu mai e, din fericire, „un loc părăsit, invadat de mărăcini şi fără gard“, cum scrie Dora Blecher Wechsler în scrisorile ei către Otilia Ţeposu. L-am vizitat recent, e îngrijit şi păzit de o familie de ţigani care locuieşte acolo, prin îngăduinţa lui Iancu Wexler, preşedintele Comunităţii evreieşti din Roman. Şi are şi gard. </p>
<figure id="attachment_2177" aria-describedby="caption-attachment-2177" style="width: 500px" class="wp-caption aligncenter"><a href="http://dinviata.ro/wp-content/uploads/2015/06/DSCN7412.jpg"><img decoding="async" loading="lazy" class="wp-image-2177 size-full" src="http://dinviata.ro/wp-content/uploads/2015/06/DSCN7412.jpg" alt="Detaliu de la mormântul scriitorului" width="500" height="500" srcset="https://dinviata.ro/wp-content/uploads/2015/06/DSCN7412.jpg 500w, https://dinviata.ro/wp-content/uploads/2015/06/DSCN7412-150x150.jpg 150w, https://dinviata.ro/wp-content/uploads/2015/06/DSCN7412-300x300.jpg 300w, https://dinviata.ro/wp-content/uploads/2015/06/DSCN7412-144x144.jpg 144w, https://dinviata.ro/wp-content/uploads/2015/06/DSCN7412-50x50.jpg 50w" sizes="(max-width: 500px) 100vw, 500px" /></a><figcaption id="caption-attachment-2177" class="wp-caption-text">Detaliu de la mormântul scriitorului</figcaption></figure>
<p>Consider importante aceste câteva detalii din viaţa lui Max Blecher. Cunoscându-i viaţa, îi vom înţelege mai bine opera. Ceea ce mi-a plăcut în mod particular la textele lui este detaşarea (nu indiferenţa!) cu care şi-a analizat, în detaliu, <strong>boala</strong>. Şi faptul că a continuat să scrie, în aceste condiţii &#8211; întins pe gutieră şi cu o măsuţă de lemn uşor în braţe. La fel, viziunea lui cinematografică, picturală, onirică. Captivă într-un <strong>corset de ghips</strong> a fost şi <a href="http://lisawallerrogers.com/2009/11/16/frida-kahlo-prisoner-in-a-corset/">Frida Kahlo</a> şi nu s-a oprit să picteze. Locuitor al unui <strong>spital</strong> a fost şi Randle Patrick McMurphy, din „Zbor deasupra unui cuib de cuci“, şi nu a încetat să trăiască (chiar dacă nu era bolnav!). Nici unul dintre ei &#8211; Blecher, Kahlo sau McMurphy &#8211; nu mi-a lăsat un gust amar. Fiecare a schimbat în felul lui ceva, fie că e vorba de literatură, pictură sau film. </p>
<p>Post-ul <a rel="nofollow" href="https://dinviata.ro/scriitorul-pentru-care-am-cumparat-o-revista/">Scriitorul pentru care am cumpărat o revistă</a> apare prima dată în <a rel="nofollow" href="https://dinviata.ro">din viata punct ro</a>.</p>
]]></content:encoded>
					
					<wfw:commentRss>https://dinviata.ro/scriitorul-pentru-care-am-cumparat-o-revista/feed/</wfw:commentRss>
			<slash:comments>0</slash:comments>
		
		
			</item>
		<item>
		<title>Povestasii din Raiul Gainilor</title>
		<link>https://dinviata.ro/povestasii-din-raiul-gainilor/</link>
					<comments>https://dinviata.ro/povestasii-din-raiul-gainilor/#respond</comments>
		
		<dc:creator><![CDATA[ionut]]></dc:creator>
		<pubDate>Sun, 23 Nov 2014 16:21:00 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[din carti]]></category>
		<category><![CDATA[Dan Lungu]]></category>
		<category><![CDATA[Polirom]]></category>
		<category><![CDATA[Raiul gainilor]]></category>
		<category><![CDATA[roman]]></category>
		<guid isPermaLink="false">http://dinviata.ro/povestasii-din-raiul-gainilor/</guid>

					<description><![CDATA[<p>Consumati peste oceanic, fratilor! Si gemuri de fructe (Hleanda) Unii sunt atat de simpatici, incat ii asculti fara suflare, pe altii simti nevoia sa-i intrerupi, sa-i mai intrebi una, alta, iar cei mai putini nu spun nimic. Si daca nu spun nimic, devin antipatici. Iar singurul lucru care-ti ramane de facut e sa inventezi tu [&#8230;]</p>
<p>Post-ul <a rel="nofollow" href="https://dinviata.ro/povestasii-din-raiul-gainilor/">Povestasii din Raiul Gainilor</a> apare prima dată în <a rel="nofollow" href="https://dinviata.ro">din viata punct ro</a>.</p>
]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[<blockquote><p><i>Consumati peste oceanic, fratilor! Si gemuri de fructe</i><br />
(Hleanda)</p></blockquote>
<p><img decoding="async" loading="lazy" class="alignleft" src="https://31.media.tumblr.com/280006fbd9f174c302503130fe740f3f/tumblr_inline_nfi2m4v57J1qzzfyo.jpg" alt="" width="500" height="375" />Unii sunt atat de simpatici, incat ii asculti fara suflare, pe altii simti nevoia sa-i intrerupi, sa-i mai intrebi una, alta, iar cei mai putini nu spun nimic. Si daca nu spun nimic, devin antipatici. Iar singurul lucru care-ti ramane de facut e sa inventezi tu o poveste in jurul lor. Nu tu, <i>cititorul</i>, tu, povestasul din „Raiul Gainilor“. Daca nu inventezi, nu povestesti. Daca nu povestesti, nu supravietuiesti. Te mananca uitarea. Sau cainii, cum s-a intamplat cu Hleanda.</p>
<p><span id="more-63"></span></p>
<p>Primul personaj care face cariera ca povestas in <a href="http://www.polirom.ro/catalog/carte/raiul-gainilor-2649/" target="_blank">cartea lui Dan Lungu</a> este <b>Milica.</b> Prin ochii ei, cititorul si intreaga suflare de pe strada Salcamilor intra in casa Colonelului. Descrierea casei se imprastie, in imaginatia localnicilor, ca o epidemie. Ii molipseste, se transmite de la unul la altul, ii macina &#8211; se intreaba cu nesat, se raspunde in amanunt, se infloresc detalii. Cand noutatile sunt epuizate, e nevoie de un alt subiect si, implicit, de un alt povestas. Daca Milica nu mai are ce spune si nici fantaza, e indepartata din peisaj. Dar nu exclusa! <b>Oricand povestea se poate intoarce la ea, pentru ca detine harul de a spune lucruri.</b></p>
<p>Exclus este <b>Colonelul</b>, dar cu un soi de respect perfid. Cladirea in care locuieste, uriasa si sfidatoare, ca un „adapost antiaerian“, este construita pe o rapa smarcoasa, fost aspirator de solzi de peste, cutii cu alifie chinezeasca sau obiecte neidentificate. Satenii stiu acest secret mlastinos, stiu si nu vorbesc despre el decat ei intre ei. Daca ar afla Colonelul, s-ar risipi taina. <b>Iar unde taina nu e, nici poveste nu e.</b> <b>Oamenii nu ar mai avea ce vorbi pe la colturi.</b> Deci, nu-i scapa nimic Colonelului, pentru ca nici el nu spune nimic. E genul taciturn, serios, sever. Se trateaza numai cu sucuri si apa minerala &#8211; <i>nici un rom?, nici o votca?, nici macar o bere? &#8211; </i>nu participa la barfe si nu se „distileaza“ in alambicul de la „Tractorul sifonat“, birtul satului. <b>Este ocolit si privit cu ostilitate pentru ca nu e povestas.<br />
</b><br />
Colonelul face pereche in roman, din acest punct de vedere, cu <b>Vera Socoliuc</b>. Pe langa faptul ca si ea este o venetica, nici ea nu povesteste nimic din ceea ce stie. Are limba innodata, iar mutenia i se rasfrange si in expresia fetei &#8211; nu reactioneaza, nu schiteaza nici macar o grimasa cand i se spun povesti. E stana de piatra, cutie ferecata, paralizata. Opusul <b>Lenei Covalciuc</b> care, de dragul povestii, este in stare sa scoata romul din ascunzatoare, numai sa-l auda pe Relu, barbat’su, spunandu-i ce tot amana sa spuna, sa-si desclesteze odata falcile si sa dea drumul la vorbe.</p>
<p><b>Aurora Spataru este fenomenul de pe Salcamilor.</b> Priveste evenimentele strazii de dupa perdea, „se asaza in fata ferestrei ca in fata televizorului“ sau invers, e acelasi lucru, si impleteste fara sa se uite cum si ce impleteste, pentru ca ochii sai sunt agatati de intamplarile de pe drum, cu cat mai banale, cu atat mai bine. Aurora Spataru rumega povestile in gand, uneori comenteaza cu voce tare, „ca si cand insasi viata ei este in joc“. Si in tot acest timp impleteste, fara sa se uite cum si ce. Imaginati-v-o doar! Aurora Spataru este ea singura o poveste.</p>
<p>Si pentru ca fiecare comunitate trebuie sa aiba nebunul ei, <b>Hleanda</b> cu asta se ocupa. Propovaduieste indemnuri comuniste pe strazi, „Consumati peste oceanic, fratilor! Si gemuri de fructe“, face profetii despre sfarsitul lumii, are insigne multe pe piept (ca o parodie a Colonelului!) si isi hraneste cainii cu boabe de porumb. <b>Traieste intr-o permanenta lume a saturnaliilor, in care sclavii sunt egali cu stapanii, nu are alta optiune decat sa defileze in acest rol si despre asta si povesteste in roman.</b> Hleanda este povestasul extrem, din acest motiv o si omoara scriitorul in carte. Pretul? Pentru a face loc unei noi intamplari pe strada Salcamilor si prin ea, pentru a da stafeta povestasului final, naratorul insusi.</p>
<p>Post-ul <a rel="nofollow" href="https://dinviata.ro/povestasii-din-raiul-gainilor/">Povestasii din Raiul Gainilor</a> apare prima dată în <a rel="nofollow" href="https://dinviata.ro">din viata punct ro</a>.</p>
]]></content:encoded>
					
					<wfw:commentRss>https://dinviata.ro/povestasii-din-raiul-gainilor/feed/</wfw:commentRss>
			<slash:comments>0</slash:comments>
		
		
			</item>
		<item>
		<title>Romascanii au talent</title>
		<link>https://dinviata.ro/romascanii-au-talent/</link>
					<comments>https://dinviata.ro/romascanii-au-talent/#respond</comments>
		
		<dc:creator><![CDATA[ionut]]></dc:creator>
		<pubDate>Thu, 29 Nov 2012 19:10:00 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[din lume]]></category>
		<category><![CDATA[bogdan dragos]]></category>
		<category><![CDATA[elena udrea]]></category>
		<category><![CDATA[mijloace de transport]]></category>
		<category><![CDATA[modlova]]></category>
		<category><![CDATA[roman]]></category>
		<category><![CDATA[sergiu celibidache]]></category>
		<category><![CDATA[siret]]></category>
		<category><![CDATA[tudor vladimirescu]]></category>
		<guid isPermaLink="false">http://dinviata.ro/romascanii-au-talent/</guid>

					<description><![CDATA[<p>Roman nu este numai orasul in care Siretul se intalneste cu Moldova si nici doar locul in care s-a nascut Sergiu Celibidache. Cu atat mai putin, Roman nu va ramane “locatia” in care Elena Udrea si-a anuntat candidatura pentru un loc in Camera Deputatilor. Orasul Roman este, inainte de toate, un oras al oamenilor de [&#8230;]</p>
<p>Post-ul <a rel="nofollow" href="https://dinviata.ro/romascanii-au-talent/">Romascanii au talent</a> apare prima dată în <a rel="nofollow" href="https://dinviata.ro">din viata punct ro</a>.</p>
]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[<p><b>Roman nu este numai orasul in care Siretul se intalneste cu Moldova si nici doar locul in care s-a nascut Sergiu Celibidache. Cu atat mai putin, Roman nu va ramane “locatia” in care Elena Udrea si-a anuntat candidatura pentru un loc in Camera Deputatilor.<br />
</b><br />
Orasul Roman este, inainte de toate, un oras al oamenilor de rand, simpli si firesti, maestri ai improvizatiilor, pe care nici o greutate nu pare sa-i doboare. De ce? Pentru ca au cu ce sa o care.<span id="more-363"></span></p>
<p>Timp de jumatate de an, din iulie, pana acum, recent, mi-au iesit in cale, de fiecare data cand am fost la Roman, mijloace de transport inedite. Pe Bogdan-Dragos, doi copii isi plimba mandri un carucior gata inmatriculat. “Da, tanti, am facut scoala, avem carnet”, imi spun ei cu gura pana la urechi. Mai inspre oras, pe Tudor Vladimirescu, un batranel se-ntoarce de la piata cu plinul facut &#8211; o fosta sacosa de cumparaturi cu roti transformata si “imbunatatita” cu o ladita din plastic. Curiozitatea locului ramane, insa, ceva cu totul si cu totul iesit din comun.</p>
<p><img decoding="async" class=" alignleft" src="http://media.tumblr.com/tumblr_me9j27ATp71qzzfyo.jpg" alt="image" /></p>
<p><img decoding="async" class=" alignleft" src="http://media.tumblr.com/tumblr_me9jteXkqq1qzzfyo.jpg" alt="image" /></p>
<p>&nbsp;</p>
<p>Pe Pacii, strada Pacii, o roaba parcata in fata unui birt de cartier sta in asteptare.<br />
Desi o roaba nu ar trebui sa puna prea multe probleme, cea din imaginea de mai jos are ceva spectaculos. E un mini show pe doua roti, o fantezie dusa la extrem, prin felul in care a fost gatita cu candele, icoane, lumanari, beteala, buchete din flori de plastic, busuioc uscat, clopotei si benzi de tricolor. Si e cu atat mai interesanta, cu cat am gasit-o singura, pe o strada udata de ploaie, asteptand cuminte sa fie pusa din nou in miscare.</p>
<p><img decoding="async" src="http://media.tumblr.com/tumblr_me9j2stlGQ1qzzfyo.jpg" alt="image" /></p>
<p>&nbsp;</p>
<p>Mai relaxanta si mai domestica, tricicleta din gara are calitatea de a fi multifunctionala. Ea transporta nu numai lucruri, ci si oameni. Oameni de tot felul, mari si mici. Pare a fi o sareta, cu o roata in loc de cal. Dar nu e decat un alt mijloc de transport inedit, intr-un oras al oamenilor de rand, simpli si firesti.</p>
<p><img decoding="async" src="http://media.tumblr.com/tumblr_me9j3avp5Y1qzzfyo.jpg" alt="image" /></p>
<p>Post-ul <a rel="nofollow" href="https://dinviata.ro/romascanii-au-talent/">Romascanii au talent</a> apare prima dată în <a rel="nofollow" href="https://dinviata.ro">din viata punct ro</a>.</p>
]]></content:encoded>
					
					<wfw:commentRss>https://dinviata.ro/romascanii-au-talent/feed/</wfw:commentRss>
			<slash:comments>0</slash:comments>
		
		
			</item>
	</channel>
</rss>
