Povestile, de fapt, nu au nimic naiv in ele, si nici fabulos, atat timp cat samburele lor de adevar este „raul“. Raul serios, raul comic, raul dramatic, raul care bulverseaza personajele mici si mari, reale sau ireale. Fantastica, insa, ramane amintirea lor in timp, seductia pe care continua sa o exercite, pornirea de neoprit care te face sa te intorci la ele. La baronii mincinosi, bogatasii avari, copiii derutati de intamplarile prin care trec, universurile reduse la o coaja de nuca, pamantene, intergalactice sau, pur si simplu, magice.

Degetica, de Hans Christian Andersen
„Ca sa le faca o placere fetitei si soricelului de camp, sobolul ii pofti sa se plimbe printr-o hruba lunga pe care acesta o sapase de curand sub pamant, intre cele doua locuinte. Si cum se plimbara ei asa, dadura la un moment dat peste o randunica moarta. Pasarea era inghetata de frig si statea chircita, cu capul si picioarele ascunse sub pene.Vazand-o, Degetica fu nespus de mahnita. Ea iubea tare mult pasarelele care o inveselisera toata vara cu cantecele lor. Dar sobolul impinse cu laba randunica, zicand: «N-o sa mai fluiere de-acum! Ce mare nenorocire sa te nasti pasare! Slava Domnului ca niciunul dintre neamurile mele n-o sa aiba o soarta atat de crunta. O astfel de faptura n-are alta avere decat acelasi si acelasi cirip, cirip!, iar cand vine iarna moare de foame». «- Cuminte graiesti! raspunse batranul soarece de camp. Cand te gandesti ca sunt atatia care se lauda intruna ca stiu sa cante.» Degetica nu spuse nimic, dar cand soarecele de camp si sobolul se intoarsera cu spatele, se apleca incetisor asupra pasarii si-i saruta ochii inchisi.“

Alunel si pofta de mancare, de Petru Demetru Popescu
„Dar, ce sa-i faci! Tentatiile bucatariei erau irezistibile si ispitele gastronomice, uriase. Ciorbele – de perisoare, de vacuta, de ce-ar fi fost – erau pentru el o binecuvantare a mesei. Supele – de rosii, cu fidea, cu galuste sau cu orice -, de asemenea. Un balsam ce-i mangaia stomacul placut si util – dupa parerea lui. Apoi veneau mancarurile. Ah, minunatele mancaruri! Cu sos, cu garnitura, cu de toate… Dar carnurile? Fripturile aromate – de porc, de vaca, de vital, de miel, de tot soiul! Mititeii – marunteii, ca si mariceii, cu cat mai voluminosi, cu atat mai bine! Oh, ce apetisant era parfumul lor! Cat priveste dulciurile, placintele si scovergile, torturile si baclavalele, ce sa mai vorbim! Loc era si pentru fructe, bomboane, ciocolata, siropuri care astampara setea. Si-ar fi putut continua lista lunga a minunatelor feluri de mancare la nesfarsit…“

Continentul colorat, de Sonia Larian
„ In clipa urmatoare, fara sa fi fost nevoie ca el, Aurel Pistrui, sa faca o singura miscare, se trezi dezbracat de vechile sale haine – care acum isi luasera zborul, una cate una, cine stie incotro – si imbracat in noul sau costum de patinator. «Pare de sticla, isi spuse Aurel, in timp ce-si pipaia destul de speriat noul sau costum, si totusi nu e…» Dupa cateva clipe de gandire, i se paru a fi gasit formula cea mai potrivita: «Nu e chiar de sticla. E aproape de sticla…» isi spuse el in soapta, si acest amanunt cam suspect nu facu decat sa-l nelinisteasca si mai mult.“

Uimitoarele aventuri ale Baronului Münchhausen, de Gottfried August Bürger
„De doua zile incheiate goneam un iepure. Cainele mereu il abatea inspre mine, dar eu nu izbuteam sa tintesc, in vrajitorie n-am crezut niciodata. Am trecut prin lucruri prea extraordinare in viata mea pentru ca sa mai pot da crezare vrajitoriilor. De data asta insa imi era peste putinta sa inteleg ce se petrece. Dar iata ca, in sfarsit, iepurele s-a apropiat atata incat a intrat in bataia pustii mele. Dupa ce l-am doborat, ce credeti ca am vazut? Iepurele avea patru picioare pe partea de jos a trupului si patru pe spate. Cand ii observai cele doua perechi de dedesubt, se rasucea ca un inotator dibaci, care stie sa inoate si pe burta, si pe spate, si fugea mai departe, cu iuteala indoita, pe celelalte doua perechi de picioare odihnite.“

Trei grasani, Iuri Olesa
„In primul rand, spectacolul in sine era interesant. Iar in al doilea rand, copiii simteau o deosebita placere vazand in ce situatie complicata se gasea vanzatorul de baloane zburand, ba chiar il si invidiau.
Invidia este un sentiment urat, insa, ce-i de facut! Baloanele
acelea rosii, albastre, galbene, pareau superbe. Fiecare si-ar fi dorit
un astfel de balon. Vanzatorul avea un manunchi intreg. Dar minuni
nu exista! Nici unui baiat, chiar celui mai ascultator, nici unei fetite,
chiar celei mai cuminti, vanzatorul, niciodata in viata lui, nu i-a
daruit macar un balon, nici rosu, nici albastru, nici galben. Acum soarta al pedepsise pentru zgarcenia lui.“

Basme, de Dumitru Stancescu
„Daca bau, cum bau se facu cerb, dar asa frumusete de cerb ca s-ar fi oprit vantul din adiere, si ar fi incetat pasarile ciripirile si s-ar fi oprit norii pe cer sa se minuneze cu totii si cu toate de asa nemaipomenit cerb. Trupul lui, cat era de mare, era numai si numai de aur, de stralucea sa-ti ia vederile. Soarele ramasese pe langa el ca stelele cele mici pe langa soare, iar coarnele cica i-ar fi fost lungi si pline de ramuri, si pe coarne si pe toata ramurica cica erau semanate pietre nestimate de sclipeau de o minune; iar de la varful unui corn la alalalt s-ar fi cumpanit incetisor de colo pana colo un leagan impletit numai din fire de matase.“