– Ce vrei sa faci, Juan Pablo?
– Sa te omor, Maria! M-ai lasat singur!
„Capul meu e ca un labirint intunecos. Niste fulgere ii lumineaza din cand in cand coridoarele. Nu stiu pentru ce fac anumite lucruri. Dar, nu; nu-i asta…“, ii spune Pablo Mariei. Nu, nu-i asta. Si-atunci, ce e? O urmareste maniacal, dar ii scapa mereu printre degete. Ii scrie des si tensionat, insa primeste raspunsuri lapidare. Dezvolta o pasiune devoratoare pentru Maria, cu pretul unui drum din ce in ce mai sigur spre o inevitabila crima. L-am comparat pe Juan Pablo Castel cu Humbert, desi Maria Iribarne nu este la fel de accesibila ca nimfeta lui Nabokov. Pe amandoi ii leaga aceeasi drama: iubesc fara speranta. Unul o femeie maritata, celalalt o fetita. La acest nivel, si Pablo, si Humbert, se-nvart intr-un tunel comun. Se-ntuneca deliberat.