Din doua motive: unul, pentru ca era foarte aglomerat si al doilea, pentru ca, desi s-a intamplat sa vad ceva printre capete ingramadite si copii urcati pe umerii parintilor, defilarea in sine nu mi-a transmis nici o emotie.

Am ajuns la Arcul de Triumf la 11 fara ceva, respectand programul afisat pe tot internetul: “parada militara incepe la ora 11”. In realitate, nu a fost asa. “Bai, numa’ la noi se poate intampla asa ceva”, spune un domn de langa mine. In stanga tine strans un tricolor, iar in dreapta un copil de maxim 3 ani, semiadormit si cu un biberon lipit de gura. Pana ce lucrurile au inceput sa se miste, a mai durat cel putin jumatate de ora, timp in care, pe soseaua Kiseleff, s-au strans garoafe si crizanteme aruncate din multime. In curand aveau sa fie strivite de bocancii jandarmilor, politistilor, genistilor sau marinarilor, de tancuri, motociclete si masini.

Primele salve de tun au dezmortit multimea si s-au auzit ceva mirari. Dupa care a inceput defilarea. Totul s-a petrecut ca intr-un film mut: nu tu muzica de fanfara, nu tu nimic. De-aici si lipsa aplauzelor frenetice sau a emotiilor puternice. Cred ca mutenia s-a luat. Aparent exista un ritm, dar cadenta nu este cea corecta – doi baieti din spatele meu au comentat permanent acest detaliu. Asa cum au comentat si prezenta doamnelor sau domnisoarelor printre cei care defilau – “Ba, da pe astea de unde le-au adus, ca la noi la cursuri vin numai urate”. Banuiesc ca sunt studenti la Academie. Cunosc fiecare uniforma in parte si, in plus, dau si nume.

Dar lumea nu vede aceste defecte, ce e cadenta, ce e ritmul, de ce e haos printre cai, de ce nu merg toti la fel. Catarati pe garduri, copaci, ba chiar si pe toalete publice, curiosii dau in clocot cand se apropie grupul genistilor cu un caine lup care are la gat un tricolor. Pe loc, animalul devine erou, toti urla, aplauda, femeile se alinta, copiii la fel. Mutenia se sparge. Acelasi succes il au si marinarii. “Astia cine-s?”, il intreaba o femeie pe sotul ei. “Marinarii…”, raspunde el. “Astia-s frumosi. Astia si aia cuuu…”, continua ea. Si se opreste. La fel ca parada. Iar odata cu sfarsitul, oamenii se imprastie, ca o molima, pana ce ating Guvernul.