din carti

Anii romantici

Gabriela AdamesteanuCe ne determina sa cumparam o carte? O coperta, un titlu, un autor, un om, o recomandare. Sau o stare. In cazul volumului Anii romantici, de Gabriela Adamesteanu, motivatia cumpararii a venit in mod cert de la cuvintele Prof. Mircea Martin. Pe scurt, ele suna asa: „(…) Anii romantici sunt clipele adunate in care fiecare dintre noi, si autoarea insasi, ne refugiem in propria noastra idealitate, credem in idealuri, incercam sa le realizam sau macar sa nu ne dezmintim ca oameni care credem in ele. Anii romantici au fost si inainte de ’90, si-n ’60, si-n ’70. Exista si-acum astfel de ani romantici, exista oameni care cred in acest, sa-i zic romantism interior, pe care, desigur, ca avem grija sa-l ascundem, sa nu ni-l facem foarte public, dintr-o pudoare elementara“.

Mai multe, in inregistrarea de mai jos, incepand cu minutul 19:54.

Si poemul la care se refera Mircea Martin, „Lebada netulburata“, de Marius Robescu:

(…)
calatoream noaptea in tren
cu fruntea sprijinita de fereastra vagonului
si traversand un pod mi s-a parut ca vad
jos pe ingusta lucire de apa o lebada
nu-ti este frica in timp ce faptuiesti
trufasa fiinta – am soptit –

abia cand privesti in urma pierzi orice-nteles
(pe vremuri celui condamnat la tortura
i se dadea sa inghita o panglica lunga
spre a-i fi trasa inapoi afara din trup)
o rola de film desfasurandu-se cu violenta
in maruntaiele noastre
iata amintirile pana la ultima suflare
a doua zi l-am sarutat pe mort pe obraz
(ochii lui mari si degetul descarnat
erau de nerecunoscut)
si am pornit incet spre gara in orasul strain
unde tintasi de elita impuscau
in tacere una cate una
cele din urma frunze ale toamnei
n-as fi crezut
ca trenul intoarcerii ma mai asteapta
brume se-asterneau prin statii intre sine
ca o plasa de sarma peste ceferistii cu lampioane
iar sub pod lebada vaslea netulburata
pe panglica insangerata de otel
in fiece clipa acoperind cu pieptul involt
o alta imagine a vietii cu care nu se va mai intalni niciodata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *