„Simetria dorințelor“ și „Trei etaje“ sunt la fel de frumoase ca grădinile Baha’i.

Eshkol Nevo a spus într-un interviu că temele care îl preocupă în romanele sale sunt căutarea adevărului, căutarea unui sens și dragostea, în sensul de a nu putea uita o anumită persoană sau o anumită poveste de iubire.

Ca scriitor, Eshkol Nevo nu crede într-un adevăr absolut, unic, raportat la poziția naratorului în cărțile sale. Îi place să îi submineze autoritatea. În „Simetria dorințelor“ (Ed. Humanitas), textul este însoțit de precizări introductive, adnotări și un mesaj de final, toate scrise de avocatul Yoav (Churchill, cum îi spun prietenii – Yuval, Ofir și Amichai). În „Trei etaje“ (Ed. Humanitas), această altă perspectivă vine din partea personajelor: de exemplu, în prima povestire Arnon își conturează portretul prin propria-i confesiune, dar, în același timp, strecoară și câteva detalii despre personajul din următoarea povestire (chiar dacă cele trei istorisiri din roman nu sunt legate între ele, singurul detaliu care îi unește pe Aron, Hani și Devora, protagoniștii cărții, este faptul că locuiesc în același imobil). Naratorul se dedublează, adevărul oscilează de data asta în interiorul lui, însă, chiar și-așa, nu este un adevăr absolut, unic. Aron, cel din confesiunea personală, pare un bărbat rătăcit în neîncredere, urmărit de gândul obsedant că fiicei sale i s-a întâmplat ceva îngrozitor, cât timp a dispărut cu bătrânul Herman Wolf. Prin prisma lui Hani, însă, el este doar tatăl lui Ofri. Invers, din prisma lui Aron, Hani este „văduva“, deși în realitate nu i-a murit soțul.

(…) poate că asta e o problemă care caracterizează generația noastră, poate că această cantitate de distracții și posibilitățile care ni se oferă ne aruncă într-o stare de confuzie atât de mare, încât ne pierdem traseul interior (…) – „Simetria dorințelor“, p. 134

Căutarea unui sens în viață, sau mai curând înțelegerea neputinței de a lua o decizie, a fixării unei căi de urmat, este nu doar preocuparea lui Yuval („Simetria dorințelor“). E vorba de abaterea de la normă ori, strict aplicat la mărturisirea lui Yuval, devierea de la macheta „anilor de ghips“, cum îi numește Eshkol Nevo. Anii de ghips reprezintă vârsta de 32 de ani, vârstă la care „caracterul, personalitatea fiecăruia se cristalizează și se întărește precum ghipsul“. Yuval pune, de exemplu, neîmplinirea lui pe seama lipsei îmbrățițărilor din copilăria timpurie. Dar incitant în scrierile lui Nevo rămâne modul în care multe personaje, chiar dacă oficial ar trebui să se considere împlinite (ca statut social, profesional sau sentimental), caută încă sensul, se află într-o continuă dinamică a dorințelor: de la raționalul Churchill până la rătăcitorul Ofir, de la familistul Aron, până la „văduva“ Hani sau judecătoarea Devora. Dorința, sub formele ei variate, locuiește atât în „Simetria dorințelor“, cât și în „Trei etaje“.

Prietenii sunt ca o oază în plin deșert, care îți permite să uiți că te afli în deșert… Sau ca o barcă de salvare în plină furtună… Sau ca… („Simetria dorințelor“, p. 321)

Cea mai frumoasă definiție a prieteniei este dată de Churchill, la finalul cărții „Simetria dorințelor“, când acesta notează adresându-i-se lui Yuval: „Fără tine, nu suntem decât un grup de persoane oarecare. Fără tine, marele oraș nu e decât suma tuturor lucrurilor negative despre care vorbește Ofir. Cu tine însă, e acasă“. Prietenia, în cele două romane ale scriitorului israelian, are propriul limbaj (cei patru prieteni din „Simetria dorințelor“ vorbesc uneori în fantastiloguri, un fel de dialoguri închipuite) și propriile legi (există în ambele volume reguli clare care trebuie respectate de către prieteni). Prietenia implică încredere în mărturisirea unui secret, a unei vulnerabilități: în „Trei etaje“, Arnon i se confesează prietenului, Hani îi scrie prietenei, iar Devora își înregistrează povestea imaginându-și că îi vorbește soțului-prieten. Prietenia, la Eshkol Nevo, nu este liniară, și nici inocentă, și ea se află într-o permanentă dinamică, asemenea dorințelor. Dar după oscilații, rătăciri, căutări, prietenii au puterea să pună între prietenie și viață semnul egal.

Desigur, în ziua de astăzi totul trebuie să fie analizat statistic și empiric, însă e dificil să calculezi și să cuantifici distanța și apropierea, fidelitatea și trădarea, iubirea și dorul. Și poate că nici măcar nu e necesar. (Simetria dorințelor, p. 315)

Stabilirea unui obicei al îmbrățișărilor, care să înceapă din copilărie și să fie transmis copiilor, este o subtemă recurentă la Eshkol Nevo, și face parte din marea temă a dragostei. „Bunica nu o îmbrățișa niciodată pe mama, iar mama nu m-a îmbrățișat niciodată pe mine, dar eu o îmbrățișez pe Liri, iar ea își va îmbrățișa fiica“, scrie Hani („Trei etaje“, p. 123). Ideea de a nu putea uita o anumită persoană sau o anumită relație se repetă, și ea, în ambele cărți. Iubirile toxice și iubirile candide, reversul straniu al aceluiași sentiment, dau greutate, profunzime narațiunii și instigă cititorul, îl ține în alertă. Alături de teme ca prietenia, căutarea adevărului sau a unui sens, dragostea permite apropierea celor două romane ale lui Eshkol Nevo de frumusețea grădinilor Baha’i.

Simțul gustului mi-a revenit încetul cu încetul. (…) Coșmarurile cu valul-care-mă-urmărește au încetat cu totul. În locul lor am început să visez litere, virgule și puncte, care săltau pe pereți, și nici nu m-am apropiat de pervazul ferestrei, deoarece știam că trebuie să trăiesc, trebuia să rămân în viață cel puțin câteva luni, pentru a termina cartea asta (…), frumoasă și armonioasă ca o grădină Baha’i. („Simetria dorințelor“, p. 320)