Reporterul: „Vad ca v-ati inscris deja la concurs. Aveti emotii?“
12 ianuarie 2013. Un concurs „inedit“ a fost anuntat in parcul din Drumul Taberei. Brazii de Craciun aruncati au fost adunati de autoritati, li s-a agatat fiecaruia cate un numar si au fost bagati direct in concurs. „Aruncatul brazilor in lungime!“, specifica prezentatorul. Iar lumea se strange: mai multi reporteri tv decat oameni, mai multe microfoane si camere de filmat decat participanti. „Se televizeaza“, spune singura femeie dintre participanti. Da, se televizeaza. In aer sunt aburi de vin viert, primul concurent esueaza – e gheata, aluneca si cade, iar camerele surprind momentul – , un pechinez tremura de frig cu tot cu haina de pe el, se-aud incurajari „Hai, Marian! Atentie la pozitie! Pozitia conteaza cel mai mult in viata!“ si se-nregistreaza un record. 6 metri si 10. Atat era la momentul in care am parasit ineditul concurs.
Ramuri inmugurite, pasari si viorele. Umbrele de soare, barci si valurile marii. Frunze ingalbenite si picaturi de ploaie. Erau simboluri clasice care te trimiteau spre anotimpuri. Si, ca toate simbolurile, aveau viciile lor: repetate la nesfarsit, deveneau monotone. Cum le „recuperau“ vitrinierii farmecul originar? 
„Ia citeste ce scrie aici!“ si mi se intinde un fel de manual, in format A4, cu titlul „Etalarea marfurilor – documentar“. Il deschid si incep sa citesc: „ORDIN: Se aproba Programul de masuri pentru imbunatatirea prezentarii retelei, etalarii marfurilor, vitrinelor si…“. Ma opresc. 
Despre tehnici vechi si tehnici noi, despre uniforme nemtesti si despre destinul omoplatilor de urs. Dar, mai ales, despre maimutica tamarin – cum un corp inert, fara suflare, s-a transformat intr-o silueta in miscare, gata de atac. Despre toate acestea, tot cu Radu Pana. 
Pe-o masa, o potarniche. Pe alta, un canar si-o rata salbatica. Pe un dulap, un sarpe cu clopotei, iar dupa doua usi uriase, un cocos de mesteacan. Intr-un sertar, gandaci de Madagascar si-o tarantula. Intre toate acestea, Radu. Lucreaza atent la omoplatii unui urs de pestera. Nu, nu suntem intr-un film, ci la