Nu e un merit sa mergi corect, e o deficienta sa mergi stramb.

Proaspat iesita pe piata, cartea istoricului Lucian Boia e un dus rece pentru toti cei care au crescut la umbra ideii ca “avem sange roman”. Pe de alta parte, este si o explicatie cat se poate de coerenta a starii de fapt din Romania de azi.

Bine a spus Liiceanu, in timpul lansarii de la Humanitas – Cismigiu, inainte de a-i da cuvantul lui Boia: “Cartea te poate zdrobi prin efectele analizei, dar in egala masura, iti poate provoca si o reactie de eliberare”. Si tot el o recomanda in “trusa oricarui scolar de la 14 ani in sus”. De ce este Romania altfel e o carte de trei ori curata. Unu, in sensul de “cinstita”, pentru ca spune lucrurilor pe nume. Doi, in sensul de inteligibila, pentru ca e scrisa accesibil. Si trei, aerisita, pentru ca e paginata prietenos si clar, astfel incat treci usor de la o fila la alta. Ce spune, insa, autorul lucrarii despre propria scriere?

TRECUTUL – SINGURA CERTITUDINE
“Nu ma asteptam s-o scriu pana in vara asta. M-au determinat psihodrama politica de pe scena romaneasca si reactiile europene. Exista o diferenta de civilizatii, intre Europa apuseana si cea rasariteana. Desi apropiate, nu sunt identice. Vara aceasta s-au vazut mai bine aceste deosebiri. De-aici a rezultat o neintelegere fundamentala intre oameni care gandesc diferit. Mi-am propus sa explic totul prin istorie, de ce e Romania altfel. Pe de alta parte, sunt convins ca altceva nu exista. Prezentul e o linie fina, aproape inexistenta, iar viitorul nu exista. Deci, pana la urma, nu exista decat trecutul. Daca ai scris-o, ii dai drumul in lume – fiecare carte are destinul ei. Ce mai poate spune autorul?”

IDEI, CITATE, FRAGMENTE DIN DE CE ESTE ROMANIA ALTFEL

Politic, administrativ si cultural, suntemmintarziati: Statele romanesti s-au format in sec. XIV, iar “pana tarziu, in sec. XIV, nu se produce nici un fel de text”. Geografic, suntem mici si marginali: “Este intr-un fel, o zona «vaga» a Europei, avand, indiferent de unde am privi, o conditie de frontiera. Aici se intalnesc, la un moment dat cele trei mari imperii: Imperiul otoman, Imperiul habsburgic, Imperiul rus”. Iar sentimental, avem slabiciuni: “Slabiciunea statului a fost – si in buna masura a ramas pana azi – o trasatura specifica a istoriei romanesti; in functiile de conducere ajungea cine putea, cu pretul conflictelor interne si al interventiilor de afara”.

Handicapul acestei micimi a avut drept consecinta pe de o parte, izolarea, pe de alta parte, deschiderea (data fiind trecerea numeroaselor popoare prin aceste locuri). “E greu de spus cat  «sange roman»  au romanii, dar ca au mai mult sange slav decat roman este de domeniul evidentei – de fapt,  «sange roman» nu au practic deloc; in Dacia nu s-au instalat colonisti de la Roma, ci  «provinciali», romanizati in buna masura, dar nu romani la origine. Pana si Traian, imparatul cuceritor, era spaniol, primul  «provincial»  ajuns in fruntea Imperiului”.

Epoca modernizarii (sec. XIX), sinonima cu occidentalizarea, a dus la transformari de ordin vestimentar, lingvistic (“franceza este noua limba de cultura, iar alfabetul latin este adoptat definitiv, prin lege”), legislativ, institutional (“apar universitatile”) si cultural („literatura si artele se aliniaza genurilor si manierelor apusene”). „Cert este ca, pe parcursul sec. al XIX-lea, se accentueaza discrepanta dintre satul romanesc, traditional si  «curat» sub raport etnic, si orasul tot mai amestecat, tot mai cosmopolit si impins, in sfarsit, in modernitate”.

Strainii au, in continuare, un cuvant greu de spus: „prima modernizare a tarilor romane e opera generalului rus Pavel Kiseleff, (…), iar cel mai ilustru dintre  «nou-veniti» este, fara indoiala, insusi regele Carol I”. Tot in sec. XIX, se naste conceptul de „natiune” si, odata cu el, „complexul de inferioritate”: „Romanii isi descopera neinsemnatatea. Tari mici aflate mereu la cheremul altora”. „Dramatizarea relatiilor cu strainii” este o alta „boala” a acestui secol: „Pe de o parte, romanii nu se pot dispensa de ce e strain, pe de alta parte tare si-ar dori sa se descurce si singuri (antigrecismul e in apogeu, ungurii sunt «asupritori» ai romanilor transilvaneni, rusii incep sa devina si ei o amenintare, iar evreii sunt tinuti la margine)”.

Romania Mare (1918) inseamna unitate doar administrativ: „Luate separat, in provinciile alipite, prezenta romanilor e cu putin peste pragul majoritatii absolute”. Avem de-a face, spune Boia, cu „un stat national si multinational, in functie de perspectiva”. O analiza a anilor ’30, culmea, cei mai „efervescenti” cultural (Eliade, Cioran, Ionescu, Brancusi, Tzara), aduce o perspectiva putin spus ingrijoratoare: „In 1930, doar 57% dintre locuitorii Romaniei erau stiutori de carte, iar dintre acestia 85,1 % nu parcursesera decat ciclul primar, in intregime sau partial (…). O stare culturala deloc stralucita: grea povara pentru dezvoltarea ulterioara a Romaniei; consecintele se vad pana astazi. Toate acestea, semne tipice de subdezvoltare. O masa de oameni usor de controlat, iar azi se vrea acelasi lucru”.

Perioada postbelica vine cu „votul universal (masculin), progrese limitate ale stiintei de carte cel putin in mediul rural, cresterea clasei de mijloc si aparitia a din ce in ce mai multe partide”.

“Indiferent de mitologia eroizanta – faptele marete ale strabunilor – romanii au mai mult o cultura a compromisului, decat a rezistentei sau a aplicarii neabatute a principiilor”. Cand spune asta, Lucian Boia se refera la Romania ca stat oportunist, cand aliat, cand adversar (ex.: in 1914 se aliaza cu Austro-Ungaria si Germania, in 1916 le declara razboi). De-aici si “lipsa credibilitatii” in fata marilor puteri. “Oamenii, ca si natiunile, se verifica tocmai in situatii disperate”, scrie Boia.

Perioada comunista nu face decat sa cimenteze starea de compromis in care s-au complacut romanii. “Daca in 1944, Partidul comunist avea in jur de 1000 de aderenti, (…) in 1947 numara 700 000 de membri”. Cheia succesului? Puterea de manipulare a maselor. Comunismul a  «prins» pentru ca a gasit in spatiul romanesc tarani in mare masura analfabeti sau semianalfabeti. Cu putine exceptii, oamenii s-au supus noii puterii. Iar cei care “au dat tonul” sunt vechii intelectuali: “Sustin pe fata, fara sa sovaie, politica Partidului, combat cat pot aceeasi politica in cercul lor intim si sunt urmariti pas cu pas de Securitate, care stie toate aceste lucruri, dar nu ia nici o masura, fiindca sunt totusi intelectualii de vaza ai regimului – Mihai Ralea, George Calinescu, Alexandru Rosetti, Victor Eftimiu, Mihail Sadoveanu”. Genul acesta de compromis a dus la o generalizare a raului: “Oamenii s-au invatat sa gandeasca una si sa spuna alta”. De-aici si amploarea pe care au luat-o minciuna, furtul, coruptia.

“Romanii l-au avut pe Ceausescu fiindca l-au meritat (nu toti, dar multi). Orice societate are ceea ce merita” – contextul ceausist este prielnic nasterii unei alte iluzii, a doua dupa mitologia eroizanta. “Iluzia ca vom fi mari”, scrie Boia. Se construieste mult, se distruge la fel de mult. Salvarea? Prin umor: “O tara trista, plina de umor”. Ratiunea existentei era siguranta locului de munca.

Dupa 1990, din nou minciuna: “La romani insa, dupa decembrie 1989, minciuna s-a insinuat, din pacate, in inima mitului fondator al Romaniei postcomuniste.  «Teroristii»  au existat sau n-au existat (…),  «revolutia in direct», la televizor, s-a dovedit o uriasa manipulare (…), procesul sotilor Ceausescu o nedemna si sinistra parodie, (…) Frontul Salvarii Nationale (…) poate fi socotit, mai ales de adversari, succesor al Partidului Comunist (…), Securitatea si-a schimbat numele, poate si obiceiurile (…).”

Nici traditionala, nici moderna. Romania se afla intr-o permanenta stare de tranzitie in care se contureaza portretul locuitorului de mahala: incult, prost gust, smecher, agresiv, lipsit de respect fata de apropiat si binele comun, asculta manele. “Brandul de tara, o frunza verde, adica nimic”. Mai mult, apare un nou complex: “rusinea de a fi roman”. Comparativ cu alte tari, nu iesim intr-un numar atat de mare pe strazi, nu reactionam atat de exploziv. Suntem indiferenti, “apatici”, scrie Boia. Cat despre criza politica din vara acestui an, “a fost mai mult o inclestare intre oameni si grupuri, decat intre principii”, iar mesajul presedintei Lituaniei catre Traian Basescu “Maturizati-va si fiti responsabili!” – poate fi o solutie de iesire din impas. Dar cine sa-l asculte?