La inceput a fost un han, dupa aceea o baltoaca mlastinoasa. Pe acest loc s-a ridicat prima sala de teatru, gandita de un arhitect vienez, Hefft, si comandata de comisia lui Voda Bibescu. Cat despre adresa Teatrului National, aceasta era pe Calea Victoriei, si nu „la Universitate“, cum o stim astazi.

Intre 1700 si ceva, pana in 1830, hanul de care am pomenit deja, era vizitat, in special de catre turisti straini, unguri si nemti, cei mai multi, iar veniturile mergeau, toate, spre bolnavii de ciuma.

Dupa 1830, hanul nu mai este prezent in acte si in locul lui apare o „baltoaca mare, verde-neagra“. 16 ani mai tarziu, incep lucrarile la ceea ce se va numi „Teatrul National“, iar in 1852, sunt finalizate. Arhitect, un austriac, A. Hefft.

In timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, Teatrul este bombardat, iar din el nu mai ramane decat fatada, pe care o putem vedea astazi, pe Calea Victoriei, cand trecem pe langa Novotel.

In 1852, pe 31 decembrie, se da prima reprezentatie, „Zoe sau un amor romanesc“, un vodevil din franceza. Primul director este Costache Caragiale, dascal, actor si, in final, avocat. Cum se juca in timpul lui Costache Caragiale si care era calitatea pieselor ori a actorilor, aflam din marturiile lui Vasile Alecsandri.

Jocul actorilor este in gradul cel mai inapoiat, incat orice piesa, buna sau rea, spiritual sau proasta, are aceeasi soarta: e macelarita fara mila…  

Costache Caragiale pare, din cartea scrisa de Gh. Crutzescu, „Podul Mogosoaiei, povestea unei strazi“, un tip ambitios si dornic sa dea un renume Teatrului. Se loveste, insa, pe de o parte, de lipsa banilor si, pe de alta parte, de amenintarea concurentei. In perioada respectiva, oamenii erau mult mai receptivi la numerele de circ date de trupele independente, decat la vodeviluri, drame sau comedii. In locul lui Costache Caragiale este adus, ca director, Matei Millo, care nu rezista mai mult de 4 ani pe aceasta pozitie. Isi da sfarsitul obstesc, pe scena, printr-o replica demna de lumea in care a activat.

Aceasta este cea din urma reprezentatiune a mea. Ca si Mercadet, sunt inglodat in afacerile mele, dar cum n-am, ca dansul, cineva care sa ma poata scapa, imi iau ramas bun de la public si ma duc.

Nota: Mercadet este financiarul ruinat, personaj pe care Matei Millo l-a jucat in piesa cu acelasi nume.

Dupa Millo, vine C. A. Rosetti, timp de un an, apoi, din nou Millo si, intr-un final, exigentul Pascaly, care „dascalea actorii si nu-i lasa sa apara in fata publicului fara sa fi trecut pe sub ochii lui“. Teatrul National este repus pe picioare si porneste pe drumul lui de glorie, incepand cu 24 ianuarie 1863. Al doilea razboi mondial distruge cladirea, din ea nu mai ramane decat fatada, salile se muta dintr-un loc in altul, iar azi arata cum nimeni nu a banuit, in 1852, ca o sa arate.

Sursa: Gh. Crutzescu, „Podul Mogosoaiei. Povestea unei strazi“